12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportRomânia a învins Spania cu 19-17 la Campionatul Mondial de Handbal

România a învins Spania cu 19-17 la Campionatul Mondial de Handbal

România conducea cu 9-7 la pauză, iar scorul final a fost 19-17.

România are, acum, trei victorii la această ediție, după cele cu Paraguay, 29-17, și cu Slovenia 31-28, și e liderul grupei, cu 6 puncte, calificându-se deja în optimi.

Antrenorul echipei României e spaniolul Martin Ambros.

Următoarele meciuri din faza grupelor sunt programate joi, la ora 19:00, cu Angola, și vineri, tot de la ora 19:00, cu Franța.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă