14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportÎnotRobert Glință și David Popovici sunt cei mai buni sportivi români în...

Robert Glință și David Popovici sunt cei mai buni sportivi români în anul 2021

Sportivii Robert Glință şi David Popovici, medaliaţi la Campionatele Europene şi Mondiale, au fost desemnaţi, miercuri, de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern cei mai buni sportivi pe anul 2021 în cadrul unei festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Au mai fost premiaţi pentru rezultatele obţinute în cursul anului trecut următorii sportivi: Mihai Iacob, Denis Popescu, Angelica Muscalu, Cătălin Preda şi Ştefan Cozma.

Preşedinta FRNPM, Camelia Potec, a declarat că Robert Glinţă şi David Popovici reprezintă nu numai prezentul, ci şi viitorul nataţiei româneşti.

„Iată că sportivul anului la nataţie în 2021 sunt de fapt doi sportivi, Robert Glinţă şi David Popovici. Şi ne bucurăm să spunem că avem doi având în vedere performanţele extraordinare obţinute de aceştia anul trecut. Sunt convinsă că avem lângă noi campionii de ieri, de astăzi, dar mai ales de mâine. Îi felicit şi le urez mult succes mai departe”, a afirmat ea.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că îşi doreşte ca Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern să continue în aceeaşi direcţie ca şi până acum, potrivit romania24.ro.

Robert Glință și David Popovici, cei mai buni sportivi români în 2021, s-au remarcat și la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Robert Glinţă (25 de ani) a încheiat pe locul 8 proba 100 m spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo. De asemenea, el a adus anul trecut prima medalie de aur a României la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine, în proba de 100 m spate, el câştigând la Budapesta şi argintul la 50 m spate. La CE de înot în bazin scurt (25 metri), Robert Glinţă a câştigat argintul la 100 m spate şi bronzul la 50 m spate, iar la Mondialele de înot în bazin scurt un bronz la 100 m spate.

La JO de la Tokyo, David Popovici a încheiat pe locul 4 proba de 200 m liber, el clasându-se apoi pe 7 la 100 m liber. La Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 metri), David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 200 m liber. La Europenele de înot pentru juniori de la Roma, David Popovici a câştigat aurul la 100 m liber (nou record mondial), 200 m liber (nou record mondial în semifinale) şi 50 m liber, precum şi o medalie de argint în proba masculină de ştafetă 4×100 m liber, alături de Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă