7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSportRaliuDacia a prezentat Sandrider, modelul prototip cu care va participa la Raliul...

Dacia a prezentat Sandrider, modelul prototip cu care va participa la Raliul Dakar. Sebastien Loeb, printre piloți

Constructorul român de automobile Dacia a prezentat oficial modelul prototip Sandrider, care va fi pilotat de francezul Sebastien Loeb şi qatarianul Nasser Al-Attiyah la următoarele trei ediţii ale Raliului Dakar.

Dacia, filială a Grupului Renault, s-a asociat cu compania Prodrive pentru a dezvolta acest prototip, denumit Sandrider, conceput pe baza modelului Hunter.

Sebastian Loeb va forța prima victorie la Dakar alături de constructorul român Dacia, care va încredinţa acelaşi model şi qatarianului Nasser Al-Attiyah, cvintuplu câştigător al Raliului Dakar (2011, 2015, 2019, 2022, 2023), precum şi spaniolei Cristina Gutierrez, una din figurile feminine de top din lumea raliului off-road, cu opt participări la Dakar.

„Este un proiect profesionist cu o investiţie reală a mărcii Dacia. Folosirea experienţei modelului Hunter în acest proiect complet nou a fost pentru mine cea mai bună alegere posibilă pentru a maximiza şansele mele la victorie în Raliul Dakar”, a afirmat Sebastien Loeb.

„Am avut punctele noastre slabe, le cunoaştem de câţiva ani. O lipsă de robusteţe în planul suspensiilor, în principal, şi multe pene, dar totuşi victoria nu a fost foarte departe. Dar cu această nouă maşină, ne vom optimiza forţele. Am încredere în toată munca noastră de pregătire”, a mai spus Loeb.

La rândul său, directorul tehnic Philip Dunabin a subliniat că este vorba de un nou concept, care va explora soluţii de energie cu emisii reduse de carbon, precum şi combustibili sintetici şi noi caracteristici tehnice pentru a se adapta nevoilor şi performanţelor piloţilor.

„Nu este doar un simplu Hunter restilizat. Toate sistemele sunt, în totalitate noi, în totalitate reactualizate. Noi avem un şasiu tubular mult mai uşor, mult mai lat, cu mai mult spaţiu în cockpit şi o mai bună repartizare a greutăţilor”, a precizat oficialul.

„Motorul este unul nou, un 3 litri V6 bi-turbo. Am lucrat la fiabilitate la nivelul transmisiei, axele sunt mult mai solide, iar cutia de viteze a fost revizuită. Am lucrat, de asemenea, la nivelul aerodinamicităţii şi la nivelul vizibilităţii pentru piloţi”, a adăugat Philip Dunabin.

Sebastian Loeb (Prodrive) s-a situat pe locul 3 în clasamentul final la ediţia din acest an a Raliului Dakar, fiind nevoit să abandoneze în etapa 11-a din cauza unei probleme mecanice. Victoria a revenit pilotului spaniol Carlos Sainz (Audi).

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...
Ultima oră
Pe aceeași temă