24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, transmite Reuters.

Ambasada a fost închisă miercuri, iar angajaţii au primit instrucţiuni să se adăpostească, la o zi după ce Ucraina a folosit rachete americane ATACMS cu rază lungă pentru a lovi o ţintă în interiorul Rusiei, ceea ce Moscova a descris ca fiind o escaladare a războiului.

Statele Unite au fost prima ţară care a anunţat suspendarea activităţii ambasadei sale la Kiev, în urma unor ‘informaţii despre un potenţial atac aerian semnificativ pe 20 noiembrie’. Şi alte state au anunţat apoi o măsură similară sau de restrângere a activităţii propriilor misiuni diplomatice din capitala ucraineană, decizii criticate de Kiev.

Ambasada SUA de la Kiev, închisă temporar, din cauza unui posibil atac aerian major

Departamentul pentru Afaceri Consulare de Stat al SUA a transmis că Ambasada SUA la Kiev a primit informații despre un potențial atac aerian semnificativ
Statele Unite au anunțat închiderea temporară a ambasadei de la Kiev, după informații privind un „potenţial atac aerian semnificativ” pe 20 noiembrie, potrivit Reuters.

„Din prudență, ambasada va fi închisă, iar angajații sunt instruiți să se adăpostească la fața locului”, a transmis Departamentul de Stat al SUA pe platforma X. De asemenea, cetățenilor americani li se recomandă să fie pregătiți să se adăpostească imediat într-un caz de alerte aeriene.

Anunţul survine la scurt timp după decizia administraţiei Biden de a permite folosirea armamentului american pentru ţinte din Rusia. Moscova a acuzat Ucraina de lansarea a şase rachete ATACMS asupra teritoriului rus.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Maia Sandu, mesaj de solidaritate cu România după doborârea unei drone Shahed: Securitatea României este și securitatea Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate cu România după ce o dronă de tip Shahed a fost doborâtă de...

Alertă sanitară: opt cazuri de West Nile și două decese raportate în România de la începutul sezonului

Din totalul cazurilor raportate în acest sezon, cinci au fost confirmate prin analize de laborator, iar alte trei sunt considerate cazuri probabileRomânia a înregistrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă