Tacere. Tacere indelungata si stupoare maxima. Aceasta a fost atmosfera din biroul lui Mircea Geoana la Kiseleff aseara cand posturile de televiziune au anuntat rezultatele primelor exit-poll-uri. 75% dintre voturi au mers catre Basescu. Mircea Geoana, Titus Corlatean, Cristian Diaconescu, Rodica Nassar, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Adrian Severin, Bogdan Niculescu Duvaz si Viorel Hrebenciuc adunati in jurul televizorului ascultandu-l pe triumfatorul Basescu n-au mai putut sa ingaime nici o propozitie. Iliescu s-a trezit din buimaceala intr-un tarziu si a rostit neutru: "Victorie fara glorie". Sintagma a fost preluata de Geoana din zbor si prezentata apoi in fata camerelor de filmal in lipsa oricarei alte reactii. In discursul lui Geoana, prezentat ca umilinta suprema dupa cel al lui Dan Voiculescu, s-a simtit "coada pusa intre picioare" de PSD. PSD accepta rezultatul votului, Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni si social-democratii "sunt gata sa intre intr-o relatie cu institutia prezidentiala, cu buna-credinta constructiv si rational". Cu alte cuvinte un Geoana extrem de moale, radical schimbat in comparatie cu razboinicul Geoana de la mitingurile anti-Basescu este pregatit sa se aseze la masa negocierilor cu invingatorii. Pentru PSD problema este data de intrebarea "ce se va intampla de maine incolo?". Esecul referendumului, mai ales daca se va constata ca Basescu a obtinut acelasi numar de voturi sau mai mult decat in 2004 va cere un tap ispasitor. Grupul de la Cluj solicita deja demisia sau demiterea lui Mircea Geoana, trecerea pe linie moarta a lui Ion Iliescu si scoaterea din joc a negociatorului cu Tariceanu, Viorel Hrebenciuc. Mai mult decat atat, aseara Mircea Geoana era negru de suparare deoarece se aflase in sediul PSD ca fostul sau contracandidat la Congres, Sorin Oprescu, urma sa ii ceara capul intr-o emisiune televizata, raliindu-se astfel gruparii care solicita organizarea unui congres extraordinar. Ca un semn al degringoladei si nebuniei care ia cuprins pe social-democrati, aseara in timp ce televizoarele anuntau victoria lui Traian Basescu in curtea palatului Kiseleff cateva zeci de pesedisti agitau entuziasmati sub fereastra lui Geoana steaguri rosii si aplaudau, nu se stie ce, probabil chiar infrangerea sefului lor.
Cele mai citite
Eddie Howe se desparte de Newcastle! Final neașteptat după aproape cinci ani
Eddie Howe nu mai este antrenorul lui Newcastle United, după ce a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru încetarea colaborării.Eddie Howe și...
Nicole Kidman și Laura Dern au ridicat un pahar în memoria lui Sam Neill. Omagiu emoționant pentru actorul din „Jurassic Park”
Nicole Kidman și Laura Dern i-au adus un nou omagiu actorului Sam Neill, la câteva săptămâni după moartea acestuia. Cele două actrițe au ales...
Universitatea Craiova poate avea parte de o revanșă! Levski Sofia ar putea reapărea în drumul oltenilor
Universitatea Craiova ar putea întâlni din nou Levski Sofia în play-off-ul Europa League, dacă se îndeplinesc mai multe condiții.Universitatea Craiova a fost eliminată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă