28.1 C
București
miercuri, 16 iulie 2025
AcasăSportPropunere: votul online pentru asigurarea cvorumului în Parlament

Propunere: votul online pentru asigurarea cvorumului în Parlament

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, deputatul PNL Relu Fenechiu, a propus introducerea unui sistem „securizat şi fiabil de vot online” ar putea reprezenta o soluţie pentru asigurarea cvorumului de şedinţă când parlamentarii nu sunt fizic prezenţi în plen. „Asigurarea cvorumului de şedinţă necesar pentru exprimarea votului ar putea să nu mai reprezinte o problemă în cazul în care am implementa un sistem securizat şi fiabil de vot on-line pe care să-l poată accesa membrii Parlamentului, atunci când se află, de exemplu, în delegaţii oficiale, sau în cazul miniştrilor, fără a mai fi necesară prezenţa lor fizică în sala de şedinţe în plen”, consideră Fenechiu, potrivit unui comunicat de presă remis NewsIn în urma dezbaterii la care a participat liberalul în cadrul seminarului Centrului European de Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD) privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Fenechiu susţine şi că, pentru eficientizarea activităţii parlamentare, se impune standardizarea echipamentelor şi a metodelor de lucru, iar elementele supuse standardizării ar trebui să includă modalităţile de întocmire a rapoartelor şi a celorlalte documente produse în cadrul comisiei, de exemplu prin reprezentarea grafică diferenţiată a amendamentelor admise faţă de cele respinse, sau a rapoartelor de aprobare faţă de cele de respingere a propunerilor legislative. Şi în privinţa documentelor vehiculate între structuri ale Camerei Deputaţilor şi structuri guvernamentale sau alte instituţii publice se impune o astfel de standardizare. În zona participării de la distanţă la procesul legislativ se poate înscrie şi transmiterea on-line de amendamente la actele normative aflate in dezbatere la comisiile sesizate în fond.

 

Cele mai citite

Miguel Diaz-Canel, președintele Cubei, contre cu un ministru care a spus că nu există ‘cerșetori’ pe insula comunistă

Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a încercat marți să stingă scandalul provocat de afirmațiile unui ministru conform căreia nu există 'cerșetori' pe insula comunistă, ci...

Inflație, sărăcie și facturi uriașe: Sindicatele avertizează că România plătește scump liberalizarea energiei

Liberalizarea energiei și creșterea TVA aruncă România spre sărăcie energetică și inflație de aproape 10%, spun liderii BNSLiberalizarea energiei și creșterea TVA aruncă România...

Sorin Grindeanu nu e de acord cu Dacian Cioloș la SRI sau SIE: Cred că e o glumă această propunere

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre propunerile pentru şefia serviciilor de informaţii (SRI şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă