2.2 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSportPrima reacție a DNA, după decizia CCR și declarațiile ministrului Justiției: Legea...

Prima reacție a DNA, după decizia CCR și declarațiile ministrului Justiției: Legea a fost respectată în cazul anchetei care a vizat OUG 13. Evaluarea procurorilor este realizată numai de CSM

Direcția Națională Anticorupție a făcut primele precizări, după ce Curtea Constituțională a României a motivat că există un conflict juridic de natură constituţională între instituțiile de forță și Guvern. Astfel, instituția subliniază că legea a fost respectată în ancheta privind OUG 13. Instituția a menționat că evaluarea procurorilor este realizată numai de Consiliul Superior al Magistraturii.

"Dosarul penal a vizat investigarea de fapte prevăzute de legea penală descrise în cuprinsul denunțului cu care au fost sesizate organele de urmărire penală.

Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează că procurorul are obligația de a desfășura o anchetă efectivă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situațiile în care sesizarea privește adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.

„În cazul în care susținerile petentului au o bază factuală decurgând din fapte notorii, orice deficiență a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde cerințelor unui proces echitabil.
În acest context, cerința de promptitudine și diligență rezonabilă este implicită. 

Mai mult, în circumstanțe cum sunt cele în speță, în care plângerea vizează aspecte care decurg dintr-un act publicat în Monitorul Oficial, este de așteptat o rigoare mai mare din partea autorităților în ancheta desfășurată”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției.

Astfel, respectând dispozițiile legale și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii împrejurărilor cauzei, au fost administrate probe constând în declarații de martori, ridicări de documente, procurorul având obligația de a efectua o anchetă penală efectivă.

"Apariția unor decizii ale Curții Constituționale care interpretează dispozițiile constituționale într-o modalitate diferită de cea adoptată de alte instituții reprezintă un eveniment normal în procesul de interpretare a legilor.

Aceste decizii vizează principii constituționale care nu au mai fost analizate până la acel moment și care pot duce la apariția unor puncte de vedere diferite, având în vedere că nu cuprind norme exprese cu privire la conduita pe care trebuie să o urmeze reprezentanții instituțiilor.

În acest sens, trebuie remarcat că în perioada anterioară Curtea Constituțională a constatat existența unor conflicte de natură constituțională, determinate de încălcarea unor principii constituționale, între:

– Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Parlament – Camera Deputaților și Senat (Decizia nr. 270/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 290 din 15 aprilie 2008);
– Președintele României și puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 1222/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 22 decembrie 2008);
– Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1431/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 12 noiembrie 2010); 
– Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1525/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 818 din 7 decembrie 2010). 

Potrivit Constituției, procurorii reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor. 
Având în vedere statutul și atribuțiile conferite de Lege și Constituție, actele și soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului instanțelor de judecată, iar evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii", mai precizează sursa citată.

CCR a stabilit că prin ancheta privind OUG 13, DNA şi-a depăşit atribuţiile. Astfel instituția juridică a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – DNA şi Guvern. Ca urmare a acestei motivări, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, în weekend, că va avea discuţii cu Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr, în urma cărora nu exclude ca aceştia să decidă să îşi dea demisia.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni, că nu își va da demisia la cererea șefului Justiției. 

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Noul Guvern ar putea avea 16 Ministere. Cum va arăta Executivul (surse)

Structura noului Guvern, care este încă în faza de negociere, va include 7 Ministere pentru PSD, 4 Ministere pentru PNL, 3 Ministere pentru USR...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă