21.5 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSportParlamentarii îl cheamă, luni, pe Dacian Cioloș să dea explicații

Parlamentarii îl cheamă, luni, pe Dacian Cioloș să dea explicații

Premierul Dacian Cioloș va fi chemat, luni, în Parlament, pentru a prezenta un raport „privind situația economică reală a țării”, a declarat președintele Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres.

„S-a decis invitarea prim-ministrului în Parlament pentru a prezenta un raport cu privire la execuția bugetului, pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de informații contradictorii. Birourile permanente reunite s-au consultat cu cabinetul premierului și am convenit — luni, săptămâna viitoare, pe 19 septembrie, la ora 14,30, va fi prezent în fața Camerelor reunite. Înțeleg că urmează să plece într-o deplasare externă în aceeași zi, la ora 17,00, și am găsit această formulă de program”, a spus Tăriceanu, luni, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite.

 

El a adăugat că prim-ministrul Cioloș va avea 30 de minute, în plenul reunit, pentru a face o prezentare, la începutul ședinței. Vor urma intervențiile din partea grupurilor calculate proporțional cu numărul de parlamentari și la sfârșit premierul va răspunde întrebărilor.

În 8 septembrie, Șeful PSD, Liviu Dragnea, îi cera premierului Dacian Cioloș să prezinte un raport în Parlament. El a enumerat o serie de măsuri „care îi îngrijorează pe cetățeni”, între care plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activități independente prin schimbarea Codului Fiscal.

„Consider că este absolut necesar să avem o poziție clară din partea dumneavoastră cu privire la intențiile reale ale Guvernului, întrucât informațiile contradictorii care vin, în mod direct sau indirect, din partea membrilor executivului generează confuzie și îngrijorare în rândul investitorilor, salariaților și al tuturor celorlalți cetățeni”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă șefului Guvernului.

Liviu Dragnea susține că, în ultima perioadă, în spațiul public au apărut „mai multe semnale alarmante privind intenția Guvernului de a lua o serie de măsuri „dăunătoare”.

„Aș vrea să subliniez cât se poate de clar că mă opun categoric acestor măsuri, pe care le consider extrem de dăunătoare și contrare acțiunilor care ar trebui întreprinse pentru relansarea activității economice din România. Mai mult decât atât, există o întrebare chiar mai îngrijorătoare decât cele de mai sus: intenția Guvernului de a lua astfel de măsuri are cumva la bază o înrăutățire a indicatorilor economici în țara noastră? Din acest motiv, vă rog să prezentați de urgență în fața Camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situația economică reală a țării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial și creșterea economică estimată care stă la baza execuției bugetare”, a pecizat președintele social-democrat.

Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Rusia – Ucraina, ziua 842: Zelenski cere G7 un Plan Marshall

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor din ţările G7 să aprobe un "Plan Marshall" pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei. Avem...

Zeci de mii de firme au ,,dispărut” de la începutul anului, potrivit datelor oficiale

Un număr de 32.626 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele patru luni din 2024, cu peste 44% mai multe comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă