21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportPonta susţine că Merkel i-a oferit expertiză în pregătirea procesului de regionalizare

Ponta susţine că Merkel i-a oferit expertiză în pregătirea procesului de regionalizare

Cancelarul german Angela Merkel a oferit Guvernului de la Bucureşti expertiză în pregătirea procesului de regionalizare a României şi a avut un mesaj clar pozitiv legat de procesul descentralizării, a declarat premierul Victor Ponta, după discuţia cu oficialul german, transmite Mediafax.

“A fost un mesaj clar pozitiv legat de regionalizare, în sensul unei cât mai multe descentralizări, autoritate şi responsabilitate pentru nivele inferioare nivelului central”, a spus Ponta, adăugând că Merkel i-a oferit expertiza persoanelor care lucrează de mult timp în Germania la implementarea unui astfel de sistem regional.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că actualul proiect de regionalizare nu pare a duce la simplificarea funcţionării statului, ci la apariţia unei noi birocraţii.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă