25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportPonta, după invitaţia lui Băsescu la consultări: Mă întâlnesc şi cu teroriştii...

Ponta, după invitaţia lui Băsescu la consultări: Mă întâlnesc şi cu teroriştii dacă e bine pentru ţară

Premierul Ponta afirmă că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar "cu teroriştii "dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari, relatează Mediafax.

"Mă duc la orice consultări dacă îi este drag de mine – mie nu îmi e drag de el – mă duc să discut pe orice probleme instituţionale doreşte, dar ce să ne consultăm pe legea CAS dacă aceasta este aprobată de Parlament ?", a spus Ponta la România TV.

Liderul PSD, premierul Ponta a precizat că, în cazul în care preşedinteleTraian Băsescu nu va promulga reducerea CAS, atunci proiectul de lege va reveni în Parlament, va fi din nou votat, iar preşedintele va fi obligat de această dată să promulge actul normativ, reducerea CAS urmând astfel să fie aplicată din luna octombrie, conform propunerii Guvernului votată de Parlament.

El a apreciat că preşedintele a vorbit despre reducerea contribuţiilor de asigurări sociale fiind total nepregătit şi a precizat că, dacă acesta doreşte totuşi o întâlnire cu Guvernul pe tema CAS, îi va transmite "o hârtie" în care îi va explica faptul că o astfel de consultare cu Guvernul este tardivă, deoarece reducerea CAS a fost deja votată de Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări.

El a spus că nu va promulga legea până nu va avea o discuţie serioasă cu Guvernul despre sursele din care va fi suportată reducerea CAS. "Problema este dacă nu punem în risc stabilitatea fiscal-bugetară a ţării şi, în lipsa unor măsuri convingătoare, această măsură pune sub risc acordul cu FMI şi stabilitatea fiscală şi bugetară a ţării", a spus preşedintele.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă