13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportPâslaru şi Diaconu, scoşi pe tuşă

Pâslaru şi Diaconu, scoşi pe tuşă

Deputaţii Mircea Diaconu şi Florin Pâslaru nu vor mai candida pentru un nou mandat parlamentar. Cei doi fuseseră declaraţi incompatibili de ANI.

Deşi fusese declarat incompatibil de ANI pentru orice demnitate publică, deoarece şi-ar fi angajat fiul la propriul cabinet parlamentar, deputatul Florin Pâslaru şi-a depus totuşi candidatura pentru un nou mandat. Biroul Electoral Judeţean a acceptat candidatura acestuia, dar împotriva acestei decizii a făcut contestaţie la Tribunalul Galaţi o persoană fizică. Această instanţă a admis contestaţia şi a anulat hotărârea BEJ Galaţi, astfel încât Pâslaru trebuie să renunţe la ideea de a avea un nou mandat.

Cazul lui Pâslaru dovedeşte reaua credinţă a deputatului gălăţean. ANI a  depus încă din martie la Camera Deputaţilor un raport potrivit căruia deputatul se află în stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar, astfel că se impune eliberarea din funcţia publică deţinută în acest moment. Florin Pîslaru a cerut în instanţă anularea actului ANI iar Curtea de Apel va dezbate această cerere pe 15 noiembrie.

Un alt politician care anunţase că va candida cu toate că împotriva sa exista o hotărâre de incompatibilitate rămasă definitivă în instanţă este Mircea Diaconu. În cazul acestuia, ANI a constatat că în 2008 a ocupat şi funcţia de director de teatru pe lângă cea de parlamentar.

Cu toate acestea, ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că  Mircea Diaconu nu se mai regăseşte pe listele de candidaţi ai USL. Reamintim că, săptămâna trecută, Consiliul Naţional de Integritate (CNI), garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cerut Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor. Mai trebuie precizat că demnitarul împotriva căruia a fost adoptată o decizie de incompatibilitate nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani.    

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă