16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportParlamentul se reuneşte miercuri pentru declaraţia politică privind demisia preşedintelui Băsescu

Parlamentul se reuneşte miercuri pentru declaraţia politică privind demisia preşedintelui Băsescu

Parlamentul se reunește, miercuri, pentru a discuta şi supune votului declaraţia politică prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului transmiţându-le deja "domnilor" care îi cer plecarea din funcţie că nu ia în considerare demersurile, informează Mediafax.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată să înceapă miercuri la ora 10.00, după ce, în cursul dimineţii, urmează să aibă loc şi o reuniune a Birourilor permanente, în care să fie definitivată ordinea de zi.

Propunerea de adoptare a unei declaraţii politice privind demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele acestuia, a fost formulată luni de preşedintele Senatului,Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a menţionat că declaraţia propusă are o valoare de principiu, politică, şi nu una juridică.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă