10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportParlamentarii şi-au restrâns singuri dreptul de a cere bani de la buget

Parlamentarii şi-au restrâns singuri dreptul de a cere bani de la buget

Noua regulă este stabilită printr-un amendament adoptat de deputaţi la dezbaterile proiectului de modificare a legii finanţelor publice.

Potrivit articolului respectiv, Parlamentul va lua în dezbatere numai amendamentele “prin care se propun modificări sau completări la proiectul legii bugetare anuale, şi la anexele la acesta, la creditele bugetare sau de angajament prezentate de Guvern”.

Textul a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 215 voturi “pentru” din partea PSD şi PNL şi 78 “împotrivă” din partea PDL, PPDD şi UDMR.

Efectul practic al adoptării articolului este restrângerea posibilităţii parlamentarilor de a depune amendamente.

Studiu de caz: Clopoţeii din Deal

Miza modificărilor a fost recunoscută de către vicepreşedintele comisiei de buget, Viorel Ştefan (PSD). „Dacă amendamentul nu face trimitere la proiectul legii bugetului sau la anexele acestui proiect, nu va fi luat în discuţie. Dacă în structura bugetului regăsiţi referire la finanţarea iluminatului public din comuna Clopoţeii din Deal, atunci faceţi amendamentul, dacă nu regăsiţi, nu puteţi face amendamentul. Asta e toată filosofia.”, a sintetizat Viorel Ştefan la şedinţa comisiei de buget, unde s-a elaborat raportul asupra proiectului de lege. “Pentru că noi nu putem să luăm în dezbatere amendamente care vizează cheltuieli care se fac din bugetele locale, pentru că încălcăm principiul autonomiei locale”, a fost explicaţia deputatului PSD.

Amenamentul a avut şi susţinerea Ministerului Finanţelor, pe motiv că, la fiecare dezbatere bugetară sunt depuse mii de amendamente care nu pot fi finanţate.

Deputatul PDL Constantin Dascălu a criticat modificările operate de majoritatea USL. „Aveau şi parlamentarii o singură treabă. Puteau şi ei, la legea bugetului, să demonstreze susţinătorilor lor din colegiu că s-au zbătut să susţină nişte amendamente pentru colegiu. Acum ni se taie şi acest drept. Staţi, domnilor, şi dormiţi în continuare în Parlament, că nu mai puteţi să faceţi amendamente”, a comentat Dascălu.

Preşedintele comisiei de buget, Gheorghe Dragomir (PNL) susţine că era necesară o reglementare mai clară a modului în care se aduc amendamentele la bugetul de stat. “Nu se doreşte o îngrădire a dreptului de a face amendamente. Ideea este să îi determinăm pe cei care fac amendamente să se bazeze pe o susţinere bugetară, nu să vină cu tot felul de fantezii. Trebuie să se regăsească în capitolele bugetare. Fiecare parlamentar poate propune ceea ce este în concordanţă cu legislaţia”, a declarat Dragomir pentru România liberă.

Miza amendamentelor

Bugetul pe anul 2014 ar urma să ajungă în Parlament în jurul datei de 15 octombrie. La dezbaterea bugetului pe anul 2013, parlamentarii au depus în jur de 13.000 de amendamente. Majoritatea dintre acestea vizau construirea de biserici dar şi de drumuri, şcoli, grădiniţe sau spitale.

Numărul mare de amendamente era explicat prin faptul că fiecare parlamentar vroia să demonstreze comunităţii din colegiul său că a încercat să aducă bani pentru zona respectivă.

Pe de altă parte, depunerea de amendamente era şi o armă prin care Opoziţia încerca să demonstreze că Guvernul nu are soluţii financiare. Anul acesta, din cele 12.000 de amendamente 10.000 au aparţinut PDL. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu a explicat că o mare parte dintre acestea reprezintă de fapt amendamente depuse în 2012 de către USL, acestea reprezentând necesitaţile comunităţilor locale. “Ni s-a părut că aceste lucruri sunt în continuare valabile, deci le-am preluat şi noi”, a arătat Rădulescu.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă