32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSportNASCAR amână încă cinci curse

NASCAR amână încă cinci curse

S-a ajuns la şapte curse amânate de NASCAR, deocamdată, după cele de la Atlanta, din 8 martie, şi de la Homestead (Florida), din 15 martie.

NASCAR a amânat cele cinci curse ca urmare a recomandării Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor din weekend de a anula evenimentele cu mai mult de 50 persoane pentru următoarele opt săptămâni pe teritoriul SUA.

NASCAR speră în reluarea campionatului său pe 3 mai, cu cursa de la Martinsville, din Virginia, în timp ce ultima ar urma să se desfăşoare pe 8 noiembrie: ”Sănătatea fanilor, a industriei şi a comunităţilor unde concurăm este principala noastră prioritate, astfel că în concordanţă cu ultimele recomandări, NASCAR a amânat toate cursele până pe 3 mai, dar plănuieşte să revină cu cursa de la Martinsville. Intenţionăm să menţinem toate cele 36 de curse din acest sezon, reprogramările urmând să fie stabilite în curând în timp ce vom continua să monitorizăm situaţia cu atenţie în strânsă legătură cu instituţiile de sănătate publică şi experţii medicali”.

Cele mai citite

Canicula atinge cote extreme: Cod roșu în vestul țării, temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Potrivit meteorologilor, episodul de caniculă va persista sâmbătă, duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țăriiValul de căldură se intensifică și se...

Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și...

Calendar fiscal august 2026. Termenele importante pe care contribuabilii trebuie să le respecte în această lună

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat calendarul principalelor obligații fiscale aferente lunii august 2026.Documentul include termenele de declarare și plată pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă