18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportNadal merge mai departe, după ce și-a învins conaționalul

Nadal merge mai departe, după ce și-a învins conaționalul

La prima sa apariţie în circuit după Australian Open, Nadal (33 ani) a avut un început mai lent de joc, dar apoi şi-a reintrat în ritm şi a reuşit să câştige 12 dintre ultimele 15 ghemuri ale întâlnirii.

Campionul iberic, principalul favorit al competiţiei din staţiunea mexicană, pe care a câştigat-o de două ori în cariera sa (2005, 2013), se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu tânărul jucător sârb Miomir Kecmanovic (20 ani), care l-a eliminat luni în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-3, pe australianul Alex de Minaur.

Nadal speră să cucerească titlul la Acapulco şi să revină în fotoliul de lider al clasamentului ATP, înaintea turneelor ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami. Pentru ca acest lucru să fie însă posibil ar trebui ca sârbul Novak Djikovic, actualul număr unu mondial, să nu atingă semifinalele în turneul de la Dubai, la care participă în aceste zile.

Într-un alt meci programat marţi la Acapulco, germanul Alexander Zverev, favoritul numărul 2, a dispus cu 7-6 (8/6), 6-1 de taiwanezul Jason Jung, iar următorul său adversar va fi americanul Tommy Paul.

Au mai acces, de asemenea, în optimile de finală, canadianul Felix Auger-Alliassime, cap de serie numărul 4, învingător cu 6-3, 7-6 (7/5) în faţa australianului Alex Bolt, bulgarul Grigor Dimitrov, care s-a impus cu 6 -3, 6-3 în faţa bosniacului Damir Dzumhur, şi spaniolul Pedro Martinez, câştigător cu 6-3, 6-2 în faţa moldoveanului Radu Albot.

Rezultate – turul 1:

Soonwoo Kwon (Coreea de Sud) – Taro Daniel (Japonia) 6-2, 2-6, 6-3
Pedro Martinez (Spania) – Radu Albot (Republica Moldova) 6-3, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.7) – Damir Dzumhur (Bosnia) 6-3, 6-3
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.4) – Alex Bolt (Australia) 6-3, 7-6 (7/5)
Alexander Zverev (Germania/N.2) – Jason Jung (Taiwan) 7-6 (8/6), 6-1
Dusan Lajovic (Serbia/N.8) – Steve Johnson (SUA) 6-7 (5-7), 6-4, 6-3
Rafael Nadal (Spania/N.1) – Pablo Andujar (Spania) 6-3, 6-2
John Isner (SUA/N.5) – Mischa Zverev (Germania) 6-3, 7-6 (7/4)

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă