Lusitanul i-ar fi cerut agentului său, Jorge Mendes, să contacteze conducerea clubului Inter, pentru a studia o eventuală revenire a tehnicianului la Milano, scrie Libero.
Mourinho (56 ani) a pregătit-o pe Inter în perioada 2008-2010, când românul Cristian Chivu era component al echipei nerazzurra, câştigând două titluri în Serie A, Cupa Italiei şi trofeul Champions League, cu un procentaj impresionant de victorii, 62%.
Actualul antrenor al lui Inter, Luciano Spalletti, nu are viitorul asigurat după ultimele rezultate, echipa fiind la 20 de puncte de liderul Juventus. Preşedintele Beppe Marotta a subliniat, însă, că meciul următor, cu Parma, nu este decisiv pentru soarta lui Spalletti.
În vara trecută, Spalletti a semnat un contract pe trei ani, până în 2021, dar la finalul sezonului clubul ar putea decide să rupă colaborarea cu tehnicianul şi să opteze pentru alt antrenor, prima opţiune a lui Marotta fiind Antonio Conte, fără echipă după despărţirea de Chelsea, dar nici numele lui Mourinho nu poate fi exclus.
O analiză a conducerii ar putea fi făcută la finalul acestei luni, după ”dubla” cu Rapid Viena, din Europa League, iar o eventuală demitere a lui Spalletti l-ar putea aduce ca antrenor interimar pe argentinianul Esteban Cambiasso, secondat de Dejan Stankovic şi Cristian Chivu, toţi foşti jucători ai clubului, aflaţi acum la început de carieră ca antrenori.
Inter se află pe locul al treilea în Serie A, cu 40 de puncte, după Juventus, 60 puncte, şi Napoli, 51 puncte. AC Milan se află pe poziţia a patra, la patru lungimi de Inter.