Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mircea Rednic: Vreau să facem surpriza cu Universitatea Craiova

Antrenorul echipei de fotbal CSM Poli Iaşi, Mircea Rednic, a declarat că îşi doreşte ca formaţia sa să reuşească o surpriză în sferturile de finală ale Cupei României şi să o elimine pe Universitatea Craiova.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 04.03.2020 - 10:00

"Este un meci de Cupă, iar la experienţa mea nu există o echipă favorită. Am păţit-o şi eu când eram antrenor la Dinamo cu FC Csikszereda Miercurea Ciuc, la fel şi FC Viitorul cu Sănătatea parcă... deci nu există favorite. Partidele din Cupă sunt interesante, frumoase şi totdeauna există surprize. Vreau ca mâine să facem o surpriză frumoasă cu Universitatea Craiova. Pentru că Universitatea este cea mai în formă echipă, are un lot foarte bun, au un moral extraordinar după victoria din play-off. Aşa va fi un meci greu. În momentul de faţă cred că Universitatea e singura care poate pune probleme celor de la CFR în lupta pentru titlu. Dar în play-off se schimbă totul de la un meci la altul", a afirmat Rednic.

"Îi cunoaştem pe cei de la Craiova pentru că am jucat contra lor (n.r. - scor 2-5 în sezonul regulat). Am făcut atunci o repriză proastă, am fost conduşi cu 3-0, dar pentru că am făcut greşeli, nu că ne-au pus ei mari probleme. În repriza a doua însă am revenit, am pus presiune, am dat goluri... aşa că le-am spus jucătorilor mei să facă în Cupă ce au făcut în a doua repriză atunci pentru că avem şansa noastră. Ar fi o performanţă extraordinară, cred că Iaşi a mai fost în semifinalele Cupei prin '83 din ce ţin eu minte. Ar fi o performanţă extraordinară pentru jucători, pentru mine, pentru club. De aceea mâine nu vom fi doar o prezenţă pe teren. Nu e meci de protejat jucători. Vor intra jucători care sunt 100% apţi medical, iar în afară de asta vor fi şi una sau două surprize. Sigur, obiectivul nostru principal e să ne salvăm de la retrogradare", a precizat tehnicianul.

Mircea Rednic a explicat că oficialii clubului le-au promis o primă de victorie jucătorilor înaintea partidei cu Universitatea Craiova: "În mod normal la un meci ca ăsta nu se dă primă. Dar conducerea a venit şi a spus că face un efort şi dă o primă frumoasă băieţilor".

Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi întâlneşte, miercuri, de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României.

Comentarii