29.8 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportMircea Cinteză demisionează din Senat ca urmare a alegerii sale în conducerea...

Mircea Cinteză demisionează din Senat ca urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucureşti

Senatorul PDL Mircea Cinteză a anunţat, miercuri, în plen, că demisionează din calitatea de parlamentar începând cu data de 9 decembrie, urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucureşti, informează Mediafax.

„Vă mulţumesc pentru toţi anii în care am lucrat împreună şi în care am fost mândru că fac parte din această instituţie”, le-a mai spus Mircea Cinteză colegilor săi senatori.

Cinteză a fost ales în Consiliul Colegiului Medicilor Bucureşti.

Mircea Cinteză, în vârstă de 51 de ani, este de profesie medic, lucrând la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde este şef de clinică. El este şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Cinteză a fost preşedintele Colegiului Medicilor din România, în perioada 1997-2007.

În perioada 29 decembrie 2004 – 22 august 2005, Mircea Cinteză a fost ministru al Sănătăţii în Cabinetul Tăriceanu.

El este la al doilea mandat de senator. În actuala legislatură a fost ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.03 Argeş.

În 2000, Mircea Cinteză a intrat în PNL. În decembrie 2006 a trecut la PLD, devenind membru al Partidului Democrat Liberal odată cu fuziunea PD cu PLD.

În 27 ianuarie 2011, ANI informa că a constatat starea de incompatibilitate în care se află senatorul PDL Mircea Cinteză, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cinteză a contestat actul administrativ emis de ANI privind incompatibilitatea sa la Secţia de contencios administrativ.

În 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că senatorul PDL Mircea Cinteză este incompatibil cu funcţia de şef de clinică, instanţa respingând contestaţia doctorului faţă de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Decizia instanţei putea fi atacată cu recurs la ICCJ.

În aprilie 2010, ANI a început verificarea averilor şi intereselor mai multor senatori suspectaţi de incompatibilitate după ce au primit derogări de la Comisia Juridică din Senat, care le-a permis să ocupe, concomitent cu funcţiile de parlamentar, şi alte poziţii de conducere în instituţii publice.

Cele mai citite

Rețea care fabrica vechime în muncă, destructurată de DIICOT. Peste 860 de persoane ar fi obținut ilegal pensii sau majorări ale acestora

Anchetatorii susțin că membrii grupării introduceau în sistemele informatice ale ANAF declarații fiscale cu date false, astfel încât anumite persoane să figureze ca angajate...

Elon Musk, vizat de o anchetă în Wisconsin, după ce a oferit cecuri de un milion de dolari alegătorilor

Miliardarul Elon Musk riscă probleme juridice în statul american Wisconsin, după ce Comisia Electorală a concluzionat că oferirea unor premii de câte un milion...

Alertă în Lituania: Serviciile de informații avertizează asupra unor posibile atacuri rusești asupra infrastructurii critice

Lituania a ridicat nivelul de vigilență în jurul infrastructurii critice, după ce serviciile de informații au transmis indicii potrivit cărora Rusia pregătește posibile atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă