Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a salutat, joi, hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) referitoare la abuzul în serviciu, precizând că este vorba de o decizie „de interpretare” care nu necesită niciun fel de schimbare legislativă, informează Agerpres.
„Decizia de ieri a Curţii e o decizie de interpretare care nu necesită niciun fel de schimbare legislativă. Personal, salut această decizie care clarifică în sensul de a prelua exact ceea ce există în Convenţia Naţiunilor Unite, Convenţia de la Merida pe care România a semnat-o şi a ratificat-o şi acum aşteptăm să vedem motivarea, dar pentru moment cred că nimic nu este schimbat în ceea ce cunoaştem în materie de luptă anticorupţie”, a spus Prună, la recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii cu ocazia Zilei Reginei.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că sintagma ”în mod defectuos” cuprinsă în cadrul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu se traduce ”prin încălcarea legii”.
CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ”îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege ”îndeplineşte prin încălcarea legii”, se arată în minuta Curţii.