21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportMinistrul de Externe, Teodor Meleșcanu, va participa, luni, la reuniunea CAE de...

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, va participa, luni, la reuniunea CAE de la Luxembourg

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, și-a anunțat participarea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Luxemburg, printre temele aflate pe agendă aflându-se dosarul sirian, dar și situația din Yemen și Libia, potrivit unui comunicat de presă al MAE, remis redacției RL.

"Principalele teme de pe agendă sunt Siria, Yemen și Libia. Dosarul sirian va fi abordat în contextul adoptării noii Comunicări comune a Înaltului Reprezentant Federica Mogherini și a Comisiei Europene, precum și în pregătirea Conferinței privind sprijinul pentru viitorul Siriei și al regiunii (Bruxelles, 5 aprilie 2017)", precizează sursa citată.

Miniștrii vor aborda situația din Yemen din perspectiva gravei crize umanitare și de securitate, respectiv Libia prin prisma modului în care UE poate sprijini eforturile comunității internaționale în avansarea procesului politic și de stabilizare.

În cadrul unui dejun de lucru, miniștrii de externe din statele membre ale UE vor aborda dosarele regionale de interes comun, în prezența secretarului general al Ligii Statelor Arabe, Ahmed Aboul Gheit.

Potrivit MAE, în marja CAE va avea loc reuniunea Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), organizată la inițiativa comună a României și a Franței.

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă