14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportMinistrul Afacerilor Interne, Carmen Dan: Așteptăm ca procurorul și ISC să ne...

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan: Așteptăm ca procurorul și ISC să ne permită să intrăm în perimetrul de la Bamboo în condiții de siguranță

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat că așteaptă permisiunea reprezentanților Inspectoratul de Stat în Construcții și pe cea a procurorului pentru ca reprezentanții MAI să intre în perimetrul unde a izbucnit incendiul de la clubul Bamboo din noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Agerpres.

“Ieri am reușit să stingem ultimul focar. Am ținut incendiul sub supraveghere și pe durata nopții. Sunt bucuroasă că am reușit să externăm încă o persoană care a fost afectată, o persoană de cetățenie bulgară. Așteptam ca procurorul și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții să ne permită să intram în perimetrul incendiului în condiții de siguranță”, a declarat marți Carmen Dan.

Incendiul de la clubul Bamboo din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost declarat stins luni, la ora 12,30. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare parte. La momentul producerii incendiului au ajuns la spitalele din Capitală 44 de persoane, iar luni mai erau internate trei. Niciunul dintre pacienți nu a prezentat arsuri.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă