25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportMihalache, primul demnitar de pe lista ANI demis de Ponta

Mihalache, primul demnitar de pe lista ANI demis de Ponta

Prim-ministrul l-a demis ieri pe secretarul general adjunct al Guvernului pentru declaraţiile pe care acesta le-ar fi făcut în privinţa parteneriatului strategic cu Statele Unite, dar a evitat să se pronunţe asupra incompatibilităţii constatate de ANI în privinţa lui Mihalache şi a altor trei membri ai Guvernului – Ovidiu Silaghi, Eduard Hellvig şi Liviu Pop – şi a dat, în schimb, asigurări că, după demiterea consilierului lui Antonescu, nu va urma o remaniere, în pofida scrisorii preşedintelui Traian Băsescu.

 

Ştirea demiterii lui Mihalache din funcţia de secretar general adjunct al guvernului a survenit după conferinţa de presă susţinută de preşedintele Traian Băsescu în ajun în care afirmase că i-a solicitat printr-o scrisoare prim-ministrului Victor Ponta să îi remanieze pe cei patru demnitari acuzaţi încă de vineri de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate – ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, ministrul pentru dialog social, Liviu Pop şi Dan Mihalache – şi a fost pusă în legătură cu aceasta. Ulterior, atât Mihalache, dar şi Ponta şi Antonescu s-au grăbit să declare că demiterea liberalului nu are nimic de-a face nici cu Băsescu, nici cu ANI.

Demis, dar în Guvern

După o scurtă perioadă în care nu era foarte clar dacă a demisionat sau a fost demis lămurită de purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihalache s-a grăbit să declare pentru Antena 3 că ar fi dezamăgit dacă demiterea sa ar avea vreo legătură cu declaraţiile lui Traian Băsescu şi să îşi proclame fidelitatea faţă de cauza USL şi faţă de guvern. Mihalache a precizat că va rămâne în echipa lui Victor Ponta, într-o funcţie pe care o va confirma premierul: „Mă veţi regăsi în echipa guvernamentală. Îl las pe premier să vorbească despre aceste lucruri. Sunt solidar cu echipa, cu premierul. Nu abandonez echipa, nici ei pe mine. Ponta mi-a spus că nu e bine să fiu secretar adjunct al Guvernului, deoarece e bine să am mai multă libertate de exprimare”, a adăugat demnitarul demis, semn că soarta sa fusese sau urma să fie decisă în cadrul discuţiilor dintre Ponta şi Antonescu.

Antonescu îl pune la punct pe Ponta

Pentru a şterge orice suspiciune privind o posibilă cedare la presiunile preşedintelui, Ponta a oferit propria variantă de la Bruxelles. decis eliberarea lui Dan Mihalache de la SGG deoarece funcţia acestuia are un caracter strict administrativ, din care nu poate exprima poziţii publice şi a arătat că a fost deranjat de declaraţia acestuia privind parteneriatul strategic cu SUA. „Secretarul general al guvernului şi secretarul general adjunct sunt funcţii cu caracter strict administrativ, iar la cei care le ocupă nu agreez ideea de a avea poziţii publice. Dan Mihalache, fiind activ public, nu putea rămâne secretar general adjunct”, a spus Ponta. Mihalache îl calificase vineri pe preşedintele ANI, Horia Georgescu, drept „jigodie frustrată” şi afirmase, referitor la avertismentele ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, că schimbarea structurii şi rolului ANI ar pune în pericol parteneriatul strategic cu Statele Unite, că „dacă acest parteneriat depinde de ANI, atunci mai bine fără”. Ponta a avut, totodată grijă să precizeze că decizia de demitere ar fi fost luată încă de luni dimineaţă „după consultări cu Crin Antonescu” ceea ce l-ar exonera de acuzaţiile de colaboraţionism cu Băsescu.

În cele din urmă a apărut şi Crin Antonescu care a ţinut să-l pună la punct pe Ponta: „Dan Mihalache nu a fost înlocuit de premier din cauza acuzaţiei nefondate de incompatibilitate, ci a fost înlocuit în urma consultării pe care am avut-o cu premierul, la care a participat şi el, pentru declaraţii nepotrivite – nu antiamericane, nu ştiu de unde a apărut termenul, sper că nu aparţine Guvernului, sper că aparţine comentatorilor”, a ţinut să sublinieze Antonescu. Declaraţia survine în condiţiile în care mai mulţi lideri ai PNL – Antonescu, Eugen Nicolăescu şi Dan Mihalache printre ei – au făcut declaraţii antiamericane explicite în vreme ce Ponta şi PSD au avut o atitudine mai reţinută.

Nicio remaniere?

Reacţia tăioasă a lui Antonescu şi asigurările pe care l-a dat Ponta la Bruxelles că nu va exista nicio remaniere în pofida scrisorii trimise de preşedinte pot fi considerate dovezi indirecte că Ponta a preferat să sacrifice integritatea Guvernului României pentru a salva alianţa cu Crin Antonescu şi USL. Întrebat dacă urmează o remaniere după declaraţiile făcute de preşedintele Băsescu, Ponta a replicat: „Nu. De ce?”, deşi a recunoscut că „a citit scrisoarea pe care i-a adresat-o şeful statului”. Ferindu-se de vreo declaraţie pe tema incompatibilităţii, Ponta s-a mulţumit să anunţe că va discuta cu Băsescu „cel mai probabil în cursul zilei de miercuri”.

Dan Mihalache este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Crin Antonescu al cărui consilier personal este şi a fost însărcinat cu „comunicarea publică şi imaginea PNL”. La rândul lui Eduard Hellvig face parte din cercul celor mai fideli suporteri ai lui Antonescu, alături de miniştrii Daniel Chiţoiu, Mihai Voicu sau Radu Stroe iar Ovidiu Silaghi este o piesă grea în relaţiile politico-financiare din PNL. O eventuală decizie a lui Ponta a-i demite pe cei trei în urma acuzaţiilor de incompatibilitate aduse de ANI are potenţial exploziv în USL atât pentru Antonescu, care ar fi nevoit să îşi justifice incapacitatea de a-i apăra pe greii partidului dar şi pentru Ponta, care ar fi acuzat de „coabitare” cu Băsescu. Faptul că, indiferent de cum şi-a formulat public decizia, l-a remaniat pe Mihalache şi că nu a exclus ca, în cadrul discuţiilor cu Băsescu „să vină cu ideile lui şi să plece cu ale preşedintelui” accentuează tensiunile din sânul USL.

De la instalarea guvernului au fost declaraţi incompatibili de ANI opt membri sau potenţiali membri ai Guvernului: Victor Alistar, Corina Dumitrescu, Vasile Cepoi, Mircea Diaconu, Dan Mihalache, Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop.


În locul lui Mihalache, o apropiată a lui Stroe

Andreea Ioana Lambru, în vârstă de 27 de ani, a fost numită la propunerea PNL în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului  în locul lui Dan Mihalache. Lambru a fost director de cabinet al lui Radu Stroe, este secretar general adjunct al PNL şi director comercial la Sucursala de Administrare şi Întreţinere a Fondului Imobiliar a RA-APPS. Potrivit CV-ului, înainte de ascensiunea sa politică, Lambru s-a ocupat de „management de proiect” în cadrul companiei de publicitate Prospero. Anterior, în perioada 2006-2007, a fost referent la Administrarea domeniului public şi privat sector 4, Bucureşti. Anul trecut a încasat 29.389 de lei de la PNL.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă