6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportMiercurea neagră pentru lupta anticorupție? Parlamentul îl scapă pe Șova și dă...

Miercurea neagră pentru lupta anticorupție? Parlamentul îl scapă pe Șova și dă unde verde pentru Vâlcov. Reacțiile lui Tăriceanu, PNL și Ambasadei SUA

UPDATE 17:43  Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pe contul său de Facebook faţă de votul din Senat care l-a scăpat de senatorul PSD, Dan Şova, de retinerea şi arestarea preventivă cerută de DNA.

Prima reacţie a preşedintelui Klaus Iohannis după ce senatorii l-au scăpat pe Şova de arestare

UPDATE 16:03  Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a precizat, miercuri, la scurt timp după ce Senatul nu a aprobat ridicarea imunităţii pentru senatorul PSD, Dan Şova, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane şi că trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii, informează Mediafax.

UPDATE 15:26  Cum explică Tăriceanu votul în cazul lui Șova

UPDATE 15:13  Proteste în București și Cluj față de imunitatea parlamentarilor

UPDATE 14:01  Elena Udrea acuză Parlamentul şi Justiţia de DUBLĂ MĂSURĂ după ce senatorii l-au scăpat pe Şova de arestare

UPDATE  PNL vrea să atace la CCR decizia Senatului în cazul lui Dan Şova

UPDATE 13.04: Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi cinci abţineri.

––-

UPDATE 13.00: Dan Șova scapă de arest, însă în Senat nu a fost întrunit cvorumul. În cazul senatorului au fost înregistrate 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă”, 5 abţineri.

––

UPDATE 12.00: Darius Vâlcov a avut o pledoarie scurtă în fața colegilor săi senatori, în care a precizat că dorește ca Senatul să voteze pentru încuviințarea cererii de arestare formulată de DNA. 

”Dacă nu votați pentru arestare, demisionez”, a precizat fostul ministru al Finanțelor

–––-

UPDATE 10.50: Senatul a început ședința în care sunt votate cererile de încuviințare a arestării în cazul lui Dan Șova și al lui Darius Vâlcov.Dan Șova este primul care a luat cuvântul în fața senatorilor, precizând că ”este acuzat pentru o activitate de avocat”. 

CITEŞTE ŞI  Reacţia Ambasadei SUA la votul din Senat în cazul Şova​ 

Senatorul a declarat că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, care era reprezentată de societatea de avocatură a Alinei Gorghiu.

”Colegii mei au reprezentat Turceniul şi au obţinut suma. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei preşedintă Alina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că Alina Gorghiu nu îşi aminteşte cu precizie că în această tranzacţie între Turceni şi Electrica nu a fost absolut nimic ilegal, din contră, s-a respectat legea de sus până jos”, a spus Şova.

El a ţinut să precizeze că se bucură că în plen se află şi Teodor Atanasiu, fost preşedinte AVAS, care cunoaşte situaţia foarte bine, şi ce eforturi s-au făcut atunci.

”Mă bucur că doamna Gorghiu a reprezentat Electrica în al treilea litigiu, acolo nu a fost vorba de ilegalitate”, a mai afirmat senatorul PSD.

De asemenea, Șova a precizat că nu se opune justiției și că își va demonstra în fața instanței nevinovăția. 

„Nu o să mă plâng în faţa dumneavoastră de o realitate foarte clară, anume că de când a început acest dosar alerg să-mi demonstrez nevinovăţia, ceea ce nu este firesc şi ştiţi cu toţii foarte bine, trebuie cineva să-ţi demonstreze vinovăţia. Aleg să-mi demonstrez nevinovăţia. Mă supun şi acestui lucru nefiresc. Dar, vă rog, şi o spun cu demnitate, să-mi daţi posibilitatea, prin votul dumneavoastră de astăzi, respingând cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, să mă pot apăra ca om liber. Şi vă garanteaz că peste câţiva ani, peste doi-trei ani, când vom avea soluţia definitivă în acest dosar, veţi constata că nu aţi greşit”, a adăugat Șova.

Senatorul Dan Şova a declarat că şi-a început această zi grea într-un mod foarte plăcut, la grupul de rugăciune.

”Este Buna Vestire, vreau în primul rând să fac o urare: Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi şi să se facă aşa cum vrea El. Am fost întotdeauna onorat să vorbesc de la tribună, şi azi, deşi e un moment delicat în privinţa mea, pentru că o cerere pentru reţinere şi arestare, pentru o presupusă faptă de complicitate morală la abuz în serviciu”, a afirmat el.

––-

Prima cerere a DNA privind reținerea și arestarea preventivă a ex-ministrului Darius Vâlcov va fi, astăzi, dezbătută și votată în plenul Camerei Superioare, după cea formulată de procurori în cazul Dan Șova.

Citește și: Ministrul Finanțelor Vâlcov a folosit informații secrete pentru investirea mitei de 2.000.000 de euro

Cei doi senatori PSD nu au însă motive de emoții, în condițiile în care parlamentarii puterii nici măcar nu se mai chinuie să mimeze dorința de a sprijini lupta anticorupție. Din contră, devine tot mai evident că, în ciuda avalanșei de declarații pro-justiție de după prezidențiale, social-democrații și aliații lor vor, mai mult ca oricând și cu orice preț, să îngreuneze, dacă nu să blocheze total, anchetele procurorilor.

Raport defavorabil DNA în Comisia juridică

În spatele ușilor închise, senatorii-juriști au dezbătut, ieri, prima solicitare a DNA în cazul Vâlcov, au răsfoit cele 2.700 de pagini adunate de anchetatori în șapte dosare și l-au audiat pe fostul ministru. Deznodământul? Cinci voturi în favoarea cererii DNA, cinci „împotrivă“ și o abținere. Prin urmare, cererea intră în plenul de azi cu raport negativ.

Indicii despre modul în care senatorii-juriști au votat găsim dacă ne uităm la componența Comisiei juridice, așa cum a fost ea „ajustată“ în ședința de plen de luni după-amiază: PSD+UNPR are cinci reprezentanți, PNL – cinci, iar UDMR – unu.

Până luni, actuala putere era minoritară în Comisia juridică, drept pentru care a și fost posibil ca solicitarea DNA în cazul Dan Șova să primească, miercurea trecută, un raport favorabil. Pentru a preîntâmpina astfel de „accidente“, puterea a operat modificarea în componența comisiei, înlocuindu-l pe Mihai Neagu, un fost social-democrat trecut în tabăra lui Mircea Geoană, cu Marian Pavel, vicepreședinte al PSD Ialomița.

Citește și: Superimunitatea, soluția PSD pentru a bloca anchetele DNA

În primul dosar, legat de activitatea pe care a desfășurat-o la Primăria Slatina înainte de a intra în Senat,î în decembrie 2012, Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influență, deoarece ar fi primit de la administratorul SC Tehnologica Radion, Theodor Berna, 20% din valoarea lucrărilor pe care firma menționată și le-a adjudecat de la autoritățile locale. Suma totală ar fi deloc de neglijat, în condițiile în care societatea lui Berna ar fi câștigat contracte în valoare de 95 milioane lei.

Banii erau livrați lui Vâlcov, potrivit procurorilor, în pungi de plastic, în tranșe cuprinse între 400.000 lei și 1.000.000 lei. Fostul ministru de Finanțe a fost denunțat tocmai de omul de afaceri de la care a primit sumele menționate.

Acuzații din partea opoziției

După ce i-au cerut lui Victor Ponta, în calitatea sa de președinte al PSD, să solicite senatorilor social-democrați să voteze la vedere în cazurile Vâlcov și Șova, iar premierul a răspuns că nu „stă toată ziua“ să răspundă „la scandal și la pus poalele în cap“, liderii opoziției susțin că se va repeta „marțea neagră“. „PSD pregătește o adevărată miercure neagră în Parlamentul României, în plenul Senatului, căutând să respingă avizarea cererilor DNA privitoare la senatorii (foști miniștri) Dan Șova și Darius Vâlcov“, a declarat președintele PNL, Alina Gorghiu.

Dacă scenariul opoziției se va adeveri, ne putem aștepta la noi critici aprinse din partea partenerilor europeni și americani ai României, mai ales că mulți oficiali spuneau, încă de la voturile în cazurile Vosganian și Borbely, că urmăresc  cu atenție situația. În ultimul Raport pe justiție, publicat în ianuarie, Comisia Europeană a criticat Parlamentul pentru că, în cea mai mare parte a anului 2014, nu a răspuns cererilor DNA de ridicare a imunității unor aleși, astfel încât să fie inițiate anchete și să poată fi aplicate măsuri de detenție preventivă. 

Cele mai citite

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă