14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportEXCLUSIV. Metoda „Autobuzul“ pentru alegerea unui membru CSM?

EXCLUSIV. Metoda „Autobuzul“ pentru alegerea unui membru CSM?

CSM urmează să decidă dacă îl sancționează pe judecătorul Adrian Curelea de la Orșova deoarece, între altele, în 2014, a cerut și primit un autocar de la președintele PSD din Orșova, Constantin Popescu, pentru a-i transporta pe judecători la Curtea de Apel Craiova. Acolo, judecătorii urmau să-și voteze noul reprezentant în CSM pe locul lăsat liber de un alt membru.

Candidatul din partea Tribunalului Mehedinți a fost președintele acestei instanțe, judecătorul Norel Popescu, care a și câștigat alegerile. Se poate spune spune că Norel Popescu a câștigat alegerile și pentru că s-a organizat bine transportul la vot, cu autocarul, a judecătorilor de tribunal de pe raza Curții de Apel Craiova. În acea perioadă, președintele PSD Orșova  Cons­tantin Popescu  era monitorizat( interceptat) în dosarul președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, și a șefului IPJ Ștefan Ponea, arestați preventiv. Baronul PSD Duicu a fost arestat pentru că făcea trafic de influență pentru șeful IPJ Mehedinți inclusiv de lângă biroul premierului Ponta din Palatul Victoria.

Pe interceptările din acest dosar a picat și judecătorul Norel Popescu, în timp ce-i oferea consultații avocațiale pentru ca președintele CJ Duicu să câștige procesul de incompatibilitate de la Curtea de Apel Craiova.

De asemenea, a fost interceptat și judecătorul Adrian Curelea din  Orșova, după cum ar rezulta din documentele „României libere“. Inițial, Adrian Curelea era învinuit în dosar pentru instigare la abuz în serviciu (în dosarul de la Inspecția Judiciară  sunt și alte fapte legate de dosare de pe rolul Judecătoriei Orșova, unde avea interese președintele PSD, Constantin Popescu). În februarie 2014, judecătorul Curelea a scăpat de dosarul penal deoarece au intrat în vigoare  noile coduri penale în care această faptă a fost dezincriminată.

DNA, însă,  a sesizat Inspecția Judiciară pentru ca, după verificări, CSM să decidă dacă judecătorul Curelea  a comis abateri disciplinare.

Senatul își schimbă practica pentru judecătorul Norel Popescu?

Norel Popescu, judecătorul implicat în dosarul în care a fost arestat baronul PSD Adrian Duicu, este pe cale de a fi validat pe funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru un mandat de șase ani, nu pe un rest de mandat, așa cum  este practica Senatului din ultimii ani. Pentru toți ceilalți membri ai CSM mandatul expiră în 2017. Dacă Senatul îl va valida pe Norel Popescu pentru șase ani, acesta va fi singurul “supraviețuitor” al actualei componențe a CSM. De ce Senatul  și-ar schimba practica special pentru judecătorul Norel Popescu? Surse din Comisia juridică a Senatului spun că prin  această mișcare PSD își dorește să aibă un membru sigur în CSM. Judecătorii Norel Popescu și Adrian Curelea nu au putut fi contactaţi.

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă