Fost jucător al echipelor AS Roma şi Inter Milano, Di Biagio (48 ani) a semnat un contract până la finele sezonului.
Luigi Di Biagio a stat timp de şase ani pe banca tehnică a naţionalei de tineret şi a asigurat interimatul timp de trei luni la cârma selecţionatei Italiei în 2018, până la numirea în funcţia de selecţioner a lui Roberto Mancini.
Responsabilii echipei SPAL Ferrara, ultima clasată în Serie A, au anunţat, luni, demiterea antrenorului Leonardo Semplici.
Învinsă duminică pe propriul teren de Sassuolo (1-2), în etapa a 23-a a campionatului italian de fotbal, SPAL a decis să renunţe la serviciile antrenorului Leonardo Semplici, tehnician aflat în funcţie din 2014 şi care a condus echipa la promovări succesive din Serie C până în primul eşalon în decurs de câţiva ani.
În acest sezon, SPAL nu a câştigat decât patru meciuri în 23 etape şi se află la şapte puncte distanţă de prima neretrogradabilă, Lecce, pe care o va întâlni sâmbăta viitoare în campionat.