16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea se autosuspenda din functia de vicepresedinte PSD

Liviu Dragnea se autosuspenda din functia de vicepresedinte PSD

Vicepresedintele Partidului Social Democrat Liviu Dragnea a anuntat, astazi, ca se va autosuspenda din aceasta functie in cadrul sedintei Biroului Permanent National si ca va spune in fata colegilor din conducerea PSD care sunt, in opinia sa, cele patru persoane ce ar trebui sa isi asume raspunderea pentru rezultatul referendumului din 19 mai.

"Chiar acum ma voi suspenda. (…) Vin foarte hotarat sa incerc sa-i conving pe colegi sa inteleaga ca raspunderea trebuie asumata cu multa demnitate si cu multa hotarare", a precizat Dragnea, referindu-se la rezultatele referendumului privind demiterea presedintelui care ii sunt favorabile lui Traian Basescu.

In opinia sa, se poate vorbi despre raspundere colectiva a social-democratilor privind rezultatele referendumului.

"Dar, nu putem sa mergem la nesfarsit pe niste actiuni care nu sunt ale noastre, care aduc deservicii partidului si cei care le initiaza sa se ascunda sub raspunderea colectiva. Mi se pare firesc ca lucrurile astea sa le spun mai intai in Biroul Permanent National", a precizat Dragnea.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Trenduri ale cazinourilor online

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, multe aspecte din viața de zi cu zi au avut parte de transformări și desigur îmbunătățiri, deoarece implementarea acestor...

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Acțiunile Apple cresc cu 3%

Acțiunile Apple Inc au crescut luni cu 3%, după ce un cunoscut analist de la Bernstein Societe Generale Group a îmbunătățit acest lucru, subliniind...
Ultima oră
Pe aceeași temă