30 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSportLiberalul Eugen Nicolăescu propune desfiinţarea CASS

Liberalul Eugen Nicolăescu propune desfiinţarea CASS

Liberalul Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, susţine introducerea unei taxe de solidaritate în locul asigurărilor de sănătate şi asigurări private prin care să fie decontate de acum încolo serviciile medicale. „Dorim să nu se mai plătească cele 10,7 puncte procentuale din venitul salariatului. Vrem să schimbăm modul de finanţare din domeniu prin desfiinţarea completă a asigurărilor sociale de sănătate”, a declarat, ieri, Eugen Nicolăescu. Ce propune în schimb şeful Comisiei de Sănătate din PNL: o taxă de solidaritate între 3 şi 5% reţinută  din salariul fiecărui angajat, asigurări private complementare deductibile şi asigurări private suplimentare.

„Iar pentru neasiguraţi vom plăti urgenţele şi serviciile de prevenţie de la bugetul de stat”, şi-a explicat teoria Nicolăescu. Acesta a spus că PNL va încerca să negocieze cu PSD un program de guvernare în domeniul Sănătăţii, argumentând că „nu e normal ca în noua Lege a sănătăţii să se meargă pe directivele date de nu ştiu cine nu ştiu când”. Declaraţiile lui Nicolăescu au fost taxate însă imediat de premier:„A fost o propunere personală a lui Nicolăescu. Am discutat cu Crin Antonescu şi, de acum încolo, nu se va mai întâmpla ca fiecare să fie vedetă pe domeniul lui”, a intervenit Ponta.

„Suntem împreună, dar fiecare face ce vrea”

Oricât de tentante ar suna propunerile liberalului mai ales pentru angajatori, cât şi cei care îşi plătesc singuri asigurările de sănătate, proiectul este puţin fezabil şi ar putea duce în stare de colaps întregul sistem de sănătate. „Nu este posibil ca un partid liberal să vină cu asemenea propuneri. Dacă acum din 19 milioane de români, plătesc contribuţii doar patru milioane şi sunt o mulţime de categorii scutite de taxă şi numeroase de întreprinderi de stat datornice la Sănătate, mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ne-am baza doar pe taxa de solidaritate. Nimeni nu o să vrea să desfiinţeze fondul la Sănătate”, opinează Eduard Dobre, director executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice. Dragoş Dinu, consultant în domeniul Sănătăţii, consideră propunerea lui Nicolăescu elocventă pentru ce înseamnă coaliţie de guvernare în România. „Suntem împreună, dar fiecare face ce vrea. E mai degrabă o cosmetizare a taxei la sănătate pentru că, în realitate, banii aceştia trebuie să vină de undeva. S-ar plăti doar urgenţele, restul ar veni din buzunarul pacientului”, consideră Dinu.  

Cele mai citite

Directorul FBI ar putea merge în Rusia în octombrie. Vizite planificate la Moscova și Sankt Petersburg

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia în luna octombrie, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unor...

AEP respinge criticile din raportul Comisiei Europene și anunță o amplă reformă a legislației electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) afirmă că observațiile din Raportul Comisiei Europene privind statul de drept se bazează pe informații neactualizate și susține că desfășoară...

Eurostat: România are o datorie publică sub media UE, dar se află pe locul patru la creșterea anuală

România se menține sub media Uniunii Europene în ceea ce privește ponderea datoriei administrației publice în PIB, însă se află printre statele cu cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă