19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportLaura Georgescu – în picaj, Stelian Tănase – pe făraș

Laura Georgescu – în picaj, Stelian Tănase – pe făraș

Parlamentarii au pregătit cadrul legislativ pentru schimbarea șefei CNA, Laura Georgescu, implicată într-un scandal de corupție, dar nu par grăbiți să ia o decizie. În schimb, șeful TVR, Stelian Tănase, neagreat de PSD în fruntea Televiziunii publice, ar putea fi demis chiar săptămâna viitoare.

Scandalul de corupție de la vârful Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) i-a determinat pe parlamentari să treacă la modificarea legislației pentru a permite schimbări la vârful instituției. Instrumentul concret este un proiect de lege semnat de președinții celor două Comisii de cultură din Parlament – Gigel Știrbu (PNL) și Georgică Severin (PSD).

Proiectul a fost aprobat de Comisia de cultură a Camerei Deputaților și prevede că respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al CNA „atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului“. Pasul următor va fi alegerea unui nou președinte al CNA, tot de către Parlament, la propunerea membrilor CNA. Aceste prevederi erau necesare pentru că legea în vigoare nu prevede posibilitatea demiterii șefului Consiliului și are condiții extrem de restrictive pentru înlocuirea unui membru CNA – incapacitatea de a-și exercita funcția mai mult de șase luni sau condamnarea penală. Pe actuala lege, Laura Georgescu nu poate fi înlocuită din funcția de președinte, dar nici nu își poate pierde mandatul de membru CNA. „De un an de zile CNA nu mai funcționează. E într-un continuu scandal“, a explicat Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților.

Planurile PSD

Actul normativ are și sprijinul membrilor CNA. „Susținem acest proiect de lege care încearcă să găsească soluția la o situație nefericită din instituție, generată de atitudinea președintelui CNA. Gesturile doamnei Georgescu au dus la un conflict atât cu colegii, cât și cu angajații instituției. Proiectul se limitează doar la funcția de președinte, funcție administrativă, și nu afectează poziția de membru. Ne păstrăm autonomia“, a afirmat Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA.

Proiectul avizat de Comisia de cultură urmează să ajungă la Comisia juridică, după care va fi discutat de plenul Camerei Deputaților, iar ulterior de către Senat, în calitate de for decizional. Totuși, nu este clar când va intra în vigoare noua lege, în condițiile în care atitudinea premierului Victor Ponta față de scandalul în care este implicată Laura Georgescu a fost ambiguă. Cu toate că a reglementat numeroase alte subiecte prin ordonanțe de urgență, Ponta s-a ferit să modifice legea audiovizualului printr-un astfel de procedeu, deși, în acest caz, se poate spune că exista o urgență. Recent, DNA a extins urmărirea penală pe numele şefei CNA, Laura Georgescu, cu 34 de noi acuzații, printre care abuz în serviciu în formă continuată, dar și instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În aceste condiții, au apărut informații neoficiale potrivit cărora PSD ar putea programa votul final pe noua lege abia în septembrie, pentru a avea în funcție un șef al CNA controlabil, din cauza problemelor pe care le are.

Raportul TVR, urgentat

Dacă ar putea fi indulgenți față de un demnitar cu probleme penale, social-democrații par necruțători cu oamenii pe care îi percep drept reprezentanți ai adversarilor politici. PSD pregătește schimbarea lui Stelian Tănase din fruntea TVR, în condițiile în care acesta fusese numit, la propunerea PNL, în perioada USL. Și aceasta cu toate că Televiziunea publică nu a fost, în nici un caz, ostilă PSD. Primul pas concret s-a înfăptuit ieri, când conducerea Parlamentului a decis ca raportul de activitate al TVR pe 2014 să fie trimis la Comisiile de cultură şi de buget-finanţe cu termen de doar o săptămână pentru aviz. Respingerea raportului de activitate al TVR atrage după sine demiterea preşedintelui director general al TVR şi a Consiliului de Administraţie.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Ludovic Orban, a acuzat PSD că are un plan de „decapitare“ a conducerii TVR, fapt dovedit de atitudinea dublă a social-democraților, care nu au grăbit procedura și în cazul CNA sau al Radioului public. Faptul că raportul CNA nu a intrat pe traseul parlamentar poate fi un semnal suplimentar că PSD nu se grăbește cu modificarea legii. Dacă raportul ar fi respins pe legea actuală, votul nu ar avea nici un efect.

”PSD nu a vrut să trimită raportul către Comisiile de cultură și de buget-finanțe decât în cazul TVR, refuzând să ia act de depunerea raportului din partea rușinosului CNA condus de Laura Georgescu, care a transformat această instituție într-o cârpă de șters pe jos a lui Victor Ponta.“, a declarat Ludovic Orban, liderul deputaților PNL. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă