10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportKelemen Hunor, mandatat să negocieze cu USL participarea UDMR la guvernare

Kelemen Hunor, mandatat să negocieze cu USL participarea UDMR la guvernare

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR l-a mandatat, sâmbătă, pe preşedintele uniunii, Kelemen Hunor, să negocieze cu USL participarea UDMR la guvernare, potrivit Mediafax.

Participanţii la şedinţa CRU al UDMR desfăşurată, sâmbătă, la Târgu-Mureş, au aprobat, cu unanimitate de voturi, o hotărâre privind mandatarea preşedintelui Kelemen Hunor de a negocia cu USL participarea Uniunii la guvernare şi a împuternicit Consiliul Permanent al UDMR să decidă, în baza Statutului Uniunii, intrarea la guvernare, în urma acestor negocieri care vor fi purtate la începutul săptămânii viitoare.

Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a explicat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că decizia de intrare a UDMR la guvernare trebuie aprobată de CRU, dar este imposibil ca săptămâna viitoare, miercuri sau joi, să se mai întrunească acest for în şedinţă, după negocierile cu USL, şi de aceea s-a decis împuternicirea Consiliului Permanent al Uniunii.

“Totul depinde de rezultatul negocierilor pe care le va purta, luni şi marţi, cu USL, preşedintele Kelemen Hunor, dacă vom intra sau nu la guvernare”, a spus Kovacs.

În cursul zilei de miercuri, la Palatul Parlamentului a avut loc o primă întâlnire între liderii USL şi cei ai UDMR.

Surse participante la discuţie au declarat pentru MEDIAFAX că UDMR va fi cooptată la guvernare alături de USL , urmând a se stabili dacă Uniunea va participa la nivel de ministru sau doar de secretari de stat.

La finalul întâlnirii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că din punctul său de vedere Victor Ponta este singura variantă viabilă de premier care să fie desemnat de şeful statului, precizând că opinia sa nu ţine cont de situaţia în care formaţiunea maghiară va fi, la putere sau în opoziţie.

“Din punctul meu de vedere, există o singură variantă, indiferent dacă vom intra la guvernare sau nu, cei care au câştigat alegerile şi bineînţeles Victor Ponta. Asta nu are legătură cu situaţia ulterioară desemnării primului ministru”, a declarat preşedintele UDMR.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă