14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportFotbalJucătorii lui Man United, inclusiv Cristiano Ronaldo, criticați de Erik ten Hag

Jucătorii lui Man United, inclusiv Cristiano Ronaldo, criticați de Erik ten Hag

Antrenorul lui Manchester United, Erik ten Hag, spune că a fost “inacceptabil” faptul că mai mulți jucători, printre care și Cristiano Ronaldo, au părăsit mai devreme amicalul de duminică de pe Old Trafford cu Rayo Vallecano.

Ronaldo, aflat la primul său meci din pre-sezon, a fost înlocuit la pauză, scrie BBC.

El a fost fotografiat plecând împreună cu Diogo Dalot, care a stat în loja directorilor cu mai mulți jucători, toți au plecat cu 10 minute înainte de final.

“Suntem o echipă și asta înseamnă că rămâi până la final. Acest lucru este inacceptabil, pentru toți cei implicați”, a declarat acesta.

United a remizat 1-1, Ronaldo nereușind să marcheze.

Jucătorul în vârstă de 37 de ani, care a revenit la United în sezonul trecut, după ce a evoluat la Real Madrid și Juventus, dorește să plece de la club pentru a-și urma dorința de a concura în Liga Campionilor.

Și i s-a permis să rateze turneul de pre-sezon al lui United în Thailanda și Australia din motive personale.

Ten Hag a declarat anterior că Ronaldo “nu este de vânzare” și că rămâne “la echipă”.

Noile achiziții Christian Eriksen și Lisandro Martinez au evoluat timp de o oră împotriva lui Rayo, într-un meci pregătit de Ten Hag pentru jucătorii care nu au fost implicați pe larg în înfrângerea de sâmbătă cu 1-0 în fața lui Atletico Madrid la Oslo.

United începe sezonul 2022-23 din Premier League, duminică, 7 august, într-un meci cu Brighton.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Medvedev: “Nu trebuie să existe loc pentru sancțiuni ilegale”

Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe platforma X, fosta Twitter, un mesaj prin care a vorbit despre sancțiunile ilegale...

Cod galben de viituri până joi dimineața

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Codul galben începând de astăzi, 8...
Ultima oră
Pe aceeași temă