Klaus Iohannis, preşedintele României, a promulgat, marţi, Legea pensiilor speciale pentru angajaţii din Parlament şi Legea pensiilor speciale pentru diplomaţi, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar, promulgată de preşedinte, prevede că funcţionarii publici parlamentari beneficiază de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani.
"La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz", se arată în textul legii.
Angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani vor primi în plus 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar. Legea mai prevede că funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţi acestora, pensionari la data de 31 august 2010, ale căror pensii au fost diminuate, precum şi cei pensionaţi după această dată, beneficiază de drepturile stabilite prin această lege.
Legea referitoare la pensiile diplomaţilor prevede ca membrii corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime de cel puţin 18 ani în Ministerul Afacerilor Externe, şi personalul cu funcţii de execuţie să se poată pensiona la cerere şi să beneficieze, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariul de bază brut lunar, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate.
De asemenea, legea prevede că diplomaţii care îndeplinesc toate condiţiile de vechime în MAE se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.