5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportÎnlocuirea premierului pentru controlul partidului

Înlocuirea premierului pentru controlul partidului

Preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca Emil Boc să rămână la şefia PDL. În schimbul menţinerii controlului formaţiunii în mâinile unui om de încredere, ar fi dispus să găsească un alt premier. Ipoteza a fost avansată la o întâlnire secretă la Vila Lac 1 cu liderii PDL.

 

După ce săptămâna trecută s-a lepădat de ei în interviul de la TVR, iar a doua zi le-a sărit în apărare în scandalul vameşilor corupţi, şeful statului pare acum să fi ajuns la un armistiţiu cu democrat-liberalii. Unul secret deocamdată, întrucât seria de întâlniri de la Vila Lac 1 cu liderii de organizaţii, care au început duminică seară şi au continuat ieri, este subiect tabu în Modrogan.

Ultima soluţie: Boc preşedinte PDL

Subiectul fierbinte de pe agenda discuţiilor este identificarea unui premier independent care să-l înlocuiască pe Emil Boc, susţin surse de la vârful PDL. Motivul ? Boc trebuie să rămână preşedintele partidului în accepţiunea şefului statului, fiind singurul care ar putea aduce toate forţele PDL la un numitor comun.

Soluţia Boc-preşedinte se contrazice însă cu propunerea lui Adriean Videanu, susţinută atât de garda veche, cât şi de Traian Băsescu, aceea că premierul să nu fie simultan şi lider de partid. Astfel că, dacă lui Emil Boc i se dă şansa unui nou mandat, funcţia de la Guvern trebuie preluată de altcineva. O ipoteză este căutarea unui om potrivit din afara partidului. Coincidenţă sau nu, preşedintele a avut aseară, înaintea unei noi întrevederi cu pedeliştii, un tête-a-tête cu Mugur Isărescu, ceea ce a stârnit din nou speculaţii pe tema schimbării de gardă la Palatul Victoria. Surse pedeliste mai spun că în ipoteza înlocuirii lui Boc cu guvernatorul BNR, mai mulţi miniştri ar urma să fie schimbaţi cu tehnocraţi.

Alegeri interne uninominale 100%

Un alt sfat al preşedintelui cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor interne din PDL, împărtăşit la întâlnirile de zilele acestea, vizează alegerea conducerii în integralitate uninominal. Ideea expusă la întâlnirea de duminică seară a fost pusă pe tapet în şedinţa Biroului Permanent de luni. „Traian Băsescu susţine ca preşedintele şi prim-vicepreşedinţii să candideze separat şi fiecare să-şi prezinte moţiunea, dar zice asta de un an”, a declarat pentru România Liberă Mircea Hava, liderul PDL Alba. Propunerea fusese însă uitată de pedelişti care vorbeau tot mai intens despre alegerea conducerii la vârf pe moţiuni. Dacă în ultima variantă puterea ar fi revenit unei singure falii din partid, în varianta şefului statului, puterea s-ar împărţi. Astfel, Vasile Blaga şi oamenii lui ar fi nevoiţi să cedeze din funcţii aripii Elena Udrea-Gheorghe Falcă, dar şi liberalilor lui Stolojan sau reformiştilor.

Congresul, mutat în aprilie?

Tot în şedinţa conducerii de luni a PDL, s-a discutat despre posibilitatea organizării alegerilor interne cu o lună mai devreme decât era stabilit iniţial, adică în aprilie. Sugestia a venit tot dinspre Cotroceni şi are ca argument faptul că prelungirea campaniei interne duce la tensionarea relaţiilor şi, eventual, la scindarea partidului. Pedeliştii au mai discutat şi despre modificarea statutului, în sensul suspendării automate a membrilor trimişi în judecată pentru fapte penale. Totul a pornit de la cazul deputatului Dan Păsat, căruia pedeliştii îi cer acum, la unison, demisia, convinşi fiind că acesta aduce prejudicii mari de imagine partidului.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă