Decizia pre-sedintelui de a-l numi pe George Maior la sefia SRI si stagnarea in jurul celor 22 de procente a reactivat gruparile din PSD. Lupta pentru putere se reia cu puteri sporite, caci cel care va conduce partidul in perioada de dupa 1 ianuarie 2007 va trebui sa faca fata alegerilor, anticipate sau nu. Preconizatul congres nu are alta motivatie. Acolo ar trebui sa se clarifice o data pentru totdeauna cine conduce de fapt partidul si in ce directie o ia acesta. Mircea Geoana nu a reusit pana acum transarea chestiunii: nu a avut nici forta si nici sprijinul necesare. Penduland intre diferitele grupuri de interese, intre populism si europenism, abordand cand cautatura taioasa a unuia ce se vrea lider, cand tricoul rosu si zambetul crispat al unui Iliescu ceva mai tinerel, Geoana a ratat si a dezamagit. Revolutia binelui s-a impotmolit la aperitive, promisa generatie 2008 s-a pierdut in peisaj, iar curatenia in partid s-a facut doar de ochii soacrei electorale. Nici macar stampila de partid a coruptilor nu s-a decolorat, dovada pozitia fruntasa ocupata in mai toate sondajele de opinie. Frisonat de perspectiva unei aripioare iliesciene sau a unei rebeliuni a baronilor sefi de filiale, noul lider nu a cutezat sa se delimiteze de personaje ca Stanoiu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu, Oprisan sau alti stricatori de imagine si de vistierie. Cu toate acestea, timpul a lucrat in favoarea lui Geoana. Sub presiunea excursiilor in familie la DNA si a dosariadei, unii au trebuit sa-si stranga bagajele in tacere si sa ia tiptil drumul spre alte zari. Demisiile sunt o binecuvantare pentru PSD, singura lor hiba fiind aceea ca nu au fost impuse de conducerea partidului.
Marea realizare a lui Geoana in aceasta perioada este atragerea unei sustineri hotarate din partea grupului de la Cluj, strategia Maior-SRI fiind o mutare decisiva in acesta directie. Geoana simte acum ca se poate incumeta la organizarea unui congres. Mandatul de doi ani il vulnerabilizeaza atat in fata poftitorilor de sefie si a gruparii Iliescu, cat si in raport cu puterea, in functie de care este obligat sa isi faca agenda. Confuzia nu mai poate dura mult, pentru ca presiunea va creste imediat dupa 1 ianuarie si partidul risca sa fie prins fara o strategie pentru alegeri, fara un lider bine inscaunat si fara un candidat necontestat in interior. Congresul se impune – si de aici toata vanzoleala din ultimele zile. Iliescu a iesit la atac doctrinar, lansand vechile atacuri impotriva “imburghezitilor” si a “deviationistilor de dreapta”. Oprescu isi trateaza in prime-time visele de presedintie, iar parlamentarilor le-ar surade o revenire la putere fara anticipate, ceea ce le-ar da ocazia sa-si pastreze scaunele.
Scenariile legate de marele partid prezidential, in care ar urma sa intre factiunea “baietilor buni si reformisti”, previzibilele aliante parlamentare cu PD-ul pe diferite legi, primele la rand fiind cele ale sigurantei nationale, nu fac decat sa puna presiune asupra partidului. Gestul presedintelui a grabit lucrurile. Congresul din noiembrie ar putea fi unul transant, nu de simpla modificare a statutului. Asta daca Geoana ar avea taria sa ia taurul de coarne. Cum insa si-a insusit admirabil lectia manipularilor de culise de la faimosii sai predecesori, prefera amanarile care ii confera siguranta. Programarea alegerilor la sefia PSD pentru aprilie este un semn ca pana atunci partidul nu va face gesturi eroice. Guvernul Tariceanu poate sta linistit.
