30.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportHalep: Sunt foarte fericită că am ajuns iar în sferturi, este un...

Halep: Sunt foarte fericită că am ajuns iar în sferturi, este un turneu deosebit

„Sunt foarte fericită că am ajuns iar în sferturi, este un turneu deosebit, special pentru mine, cred că spectatorilor le-a plăcut mult meciul. Anul trecut a fost cel mai bun, că am câştigat Roland Garros, iar acum scopul meu principal este să mă simt bine pe teren. Cu Shuai Zhang sper să-mi iau revanşa, voi da totul pe teren”, a declarat Halep la Eurosport, imediat după meci.

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-3, pe jucătoarea americană Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Halep va evolua în sferturi cu Shuai Zhang (China), locul 50 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, pe Daiana Iastremska (Ucraina), locul 35 WTA.

Zhang conduce cu 2-1 în partidele cu Halep. Victoriile chinezoaicei sunt din 2016, scoruri 6-4, 6-3, în turul I, la Australian Open, şi 6-0, 6-3, în optimi, la Beijing. Românca s-a impuns în 2012, în turul I la Indian Wells, scor 6-1, 6-1.

Calificarea în sferturi este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 294.000 de lire sterline (328.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă