14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportGuvernul USD-UDMR, soluţia post-USL

Guvernul USD-UDMR, soluţia post-USL

Confruntaţi cu perspectiva ruperii USL, liderii USD au oferit UDMR intrarea la guvernare, pentru a-şi consolida majori­tatea. La ora închiderii ediţiei, liberalii se reuniseră în Delegaţia Permanentă pentru a analiza ieşirea de la guvernare.

Ruperea USL a devenit, ieri, aproape o certitudine, chiar înainte ca Delegaţia Permanentă a PNL, reunită spre seară, să ia o decizie privind părăsirea guvernării. Victor Ponta a început, deja, negocierile cu UDMR vizând cooptarea în Executiv, iar discuţiile privind împărţirea posturilor în USD (PSD-UNPR-PC) erau în toi. În paralel, PSD şi PNL au votat diferit în Parlament, exersând ceea ce se va întâmpla în perioada următoare. Practic, se poate spune că din cadrul USL vom avea atât viitoarea Putere – sub forma USD, cât şi viitoarea Opoziţie, sub forma PNL. Noile poziţionări reprezintă deznodământul unei crize de peste două săptămâni, în care Ponta a evitat numirea lui Iohannis ca vicepremier, pe un post care revine PNL, condiţionând pasul de înfiinţarea unui post de vicepremier pentru PC.

Citeşte şi: UDMR, organizaţia aproape mereu la putere

Culisele negocierilor USD-UDMR

Discuţiile pentru susţinerea în Parlament a noului Guvern USD de către UDMR au demarat, în ciuda dez­minţirilor oficiale. UDMR va primi un post de vicepremier şi două posturi de ministru, potrivit unor surse.

Astfel, Hunor Kelemen ar urma să ocupe funcţia de viceprim-ministru şi, concomitent, portofoliul de la Cultură. Al doilea portofoliu dat UDMR ar fi sau Ministerul Sănătăţii, cu Cseke Attila titular, sau Mediul, caz în care ministru ar fi Attila Korodi.

Actualul ministru PSD al Mediului, Rovana Plumb, ar putea prelua Ministerul Muncii, deţinut în prezent de ministrul liberal Mariana Câmpeanu.

Citeşte şi: UDMR, gata să guverneze alături de „TUMOAREA CANCEROASĂ A POLITICII ROMÂNEŞTI”

Discuţiile au atins şi varianta ca UDMR să preia Ministerul Comunicaţiilor, neagreată, însă, de Uniune. O altă variantă, ar fi ca postul, vacantat prin plecarea ministrului Dan Nica la Parlamentul European, să fie preluat de social-democratul Sebastian Ghiţă. În viitorul Cabinet, PC ar urma să deţină un post de vicepremier ce va fi ocupat de preşedintele formaţiunii, Daniel Cons­tantin, care va deţine şi portofoliul Agriculturii. PC ar urma să mai preia postul de ministru delegat pentru Ape, deţinut acum de ministrul liberal Lucia Varga, au mai arătat sursele.

Intrarea UDMR la guvernare i-ar asigura lui Victor Ponta 318 voturi, faţă de cele 288 necesare pentru instalarea noului executiv. Fără UDMR, USD şi minorităţile ar fi avut doar 292.

Ponta, ultimul apel către PNL

Oficial, negocierile dintre USD şi UDMR vor începe abia după ieşirea PNL de la guvernare. După ce liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat reactivarea protocolului cu UDMR din 2012, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a negat existenţa unor negocieri, dar a afirmat că Uniunea este dispusă la discuţii doar după ruperea USL. “Dacă se întâmplă o decizie importantă în USL, după aceea va fi pentru noi o situaţie în care trebuie să contribuim la rezolvarea situaţiei. Tot timpul am fost deschişi la dialog”, a afirmat Kelemen. Rezultatele negocierilor vor fi validate, sâmbătă, de Consiliul Reprezentanţilor Unionali ai UDMR (CRU).

Chiar dacă lucrurile erau aproape tranşate, din motive de imagine, premierul Victor Ponta a lansat, ieri, către PNL un apel pentru păstrarea USL, afişând o mină de om emoţionat. “Apelul meu conţine şi disponibilitatea totală de a continua dialogul cu PNL. Orice se va decide astăzi, mâna mea rămâne întinsă către liberali”, a spus Ponta, reiterând că îşi doreşte să lucreze cu Iohannis ca ministru. După aceste declaraţii, Antonescu l-a sunat pe Ponta şi l-a întrebat dacă este dispus să meargă în Parlament pentru ca Iohannis să devină şi vicepremier şi ministru de Interne, dar premierul a răspuns negativ.

USL s-a destrămat în Parlament

În realitate, PSD şi PNL s-au comportat, deja, în Parlament ca aflate pe baricade diferite. Senatorii PSD şi PNL au votat diferit în plenul Senatului, împiedicând aprobarea unor iniţiative susţinite iniţial de USL, sprijinite acum doar de PSD, UNPR, UDMR şi PC. Astfel, propunerea legislativă privind finanţarea activităţii partidelor politice, care a fost respinsă prin votul liberalilor, era iniţiată de liderii grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL. Şi proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă propus de Guvern, de asemenea cu caracter organic, a căzut la vot, cu doar 71 de voturi “pentru”, înregistrându-se 63 de voturi “împotrivă” şi trei abţineri. Liberalii au contribuit prin votul lor şi la respingerea unei iniţiative legislative propuse de PSD, prin care se viza înlăturarea stării de incompatibilitate pentru primari şi preşedinţii consiliilor judeţene care fac parte din adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitare.

La Camera Deputaţilor, PSD şi PNL au votat umăr la umăr pentru creşterea salariilor primarilor, dar aici este un interes comun – stimularea edililor într-un an electoral. Liberalii au anunţat, însă, că urmează intrarea în Opoziţie. “Acest vot este ultimul moment în care PSD şi PNL sunt de aceeaşi parte a baricadei. Am fost parteneri oneşti ai Guvernului USL în Parlament şi Guvern şi regretăm faptul că aţi refuzat nominalizarea unui om precum Klaus Iohannis”, a spus George Scutaru, şeful deputaţilor PNL, de la tribună.

Liberalii, pregătiţi de opoziţie

Delegaţia Permanentă a PNL, întrunită ieri seară, era aşteptată să tranşeze situaţia din USL, o decizie anticipată de liderii partidului fiind retragerea miniştrilor liberali din Guvern. Conflictul din USL a pornit de la refuzul premierului Victor Ponta de a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier, condiţionând acest pas de înfiinţarea unui post de vicepremier pentru PC. Criza a continuat timp de peste două săptămâni.

Crin Antonescu anunţase că va propune în Delegaţia Permanentă ieşirea de la guvernare, în absenţa unui răspuns favorabil de la Victor Ponta. Ieri, înainte de şedinţa PNL, Crin Antonescu a afirmat că va face propuneri clare care să pună capăt “tipului de ipocrizie” din partea premierului Victor Ponta şi a “asociaţilor”, arătând că, în situaţia în care se va decide denunţarea protocolului USL, acest lucru se va produce la tribunal. La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a comentat că mesajul premierului Victor Ponta către PNL “nu aduce, în esenţă, nimic nou”. În schimb, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că ruperea USL “ar fi o greşeală” şi a propus amânarea unei decizii. Până la închiderea ediţiei, liderii mai multor filiale PNL anunţaseră că vor vota în favoarea ieşirii de la guvernare: Alba, Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Botoşani, Buzău, Constanţa, Cluj, Hunedoara, Timiş, Vaslui sau Vâlcea.

calcule

Cum arată noua majoritate

Pentru instalarea unui nou Executiv este nevoie de 288 de voturi favorabile în Parlament, iar social-democraţii calculau, ieri, că au 318 de voturi sigure, dar ar putea ajunge până la 328 de voturi. USD, alianţa dintre PSD, UNPR şi PC deţine, împreună cu minorităţile, 292 de voturi. Astfel, grupul PSD-UNPR are 249 de parlamentari, grupul PC – 26, iar grupul minorităţilor – 17. Majoritatea va fi consolidată de prezenţa UDMR care vine cu 26 de parlamentari, ridicând scorul la 318 voturi pentru noul Executiv. Pe de altă parte, PSD speră să obţină zece voturi în sus din partea nefiliaţilor, din care fac parte 26 de parlamentari, plecaţi din PDL sau PP-DD şi care nu s-au înscris, încă, într-un alt grup parlamentar. La Camera Deputaţilor, majoritatea este de 203 voturi, iar USD şi minorităţile au 207, la care se adaugă cele 18 ale UDMR, ajungând la 225 de voturi. La Senat, USD are nevoie obligatoriu şi de voturile UDMR. Pentru majoritate e nevoie de 86 de voturi, din care USD are doar 85. Cu cei opt senatori UDMR, USD obţine şi în Senat majoritatea, având 93 de voturi.

funcţii

Ce se întâmplă la Senat

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, susţine că social-democraţii nu intenţionează să îl schimbe pe Crin Antonescu din fruntea Senatului. Sârbu consideră că preşedintele PNL “dacă are onoare şi caracter” ar trebui să demisioneze. În replică, liberalul a declarat că nu are asemenea gânduri, adăugând că nu „învaţă onoarea“ de la Sârbu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă