18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportGheorghe Iancu a fost numit în funcţia de Avocat al Poporului

Gheorghe Iancu a fost numit în funcţia de Avocat al Poporului

Plenul reunit al celor două Camere l-a numit, marţi, pe Gheorghe Iancu în funcţia de Avocat al Poporului, acesta primind 216 voturi “pentru” şi 18 “contra”, devansându-l pe contracandidatul său, Valer Dorneanu, care a primit 13 voturi “pentru” şi 221 voturi “împotrivă”.

Votul a fost secret, cu buletine de vot. Numirea Avocatului Poporului se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Mandatul lui Gheorghe Iancu este de cinci ani.

Gheorghe Iancu, fost adjunct al Avocatului Poporului, a fost propus de PDL pentru funcţia de Avocat al Poporului, în timp ce actualul adjunct al Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, a fost propus de USL.

Mandatul lui Ioan Muraru ca Avocat al Poporului a expirat la 10 mai, dată până la care Parlamentul ar fi trebuit să facă altă numire.

Gheorghe Iancu a fost, timp de un an, adjunct al Avocatului Poporului, pe vremea când funcţia era îndeplinită de Ioan Muraru. Este conferenţiar universitar şi doctor în drept, el predând studenţilor de la Universitatea Bucureşti şi de la universitatea privată “Titu Maiorescu”.

A fost consilier juridic la Ministerul Silviculturii, apoi procuror pentru Tribunalul Suprem, după care, după revoluţia din 1989, a devenit consilier parlamentar la Camera Deputaţilor. Din 1995 şi până în 2000 a fost secretar general al Curţii Constituţionale, în 2000 şi 2001 a fost consilier de conturi la Curtea de Conturi a României, după care a fost director al Autorităţii Electorale Permanente.

În noiembrie 2006, Cotidianul relata că Iancu a spart cu pumnul parbrizul unei maşini, nervos că şoferul acesteia a claxonat atunci când el a oprit în trafic, blocând pentru scurt timp circulaţia pentru a coborî din maşina în care se afla. Forumurile de internet abundă şi ele în acuzaţii formulate de anonimi la adresa profesorului Iancu, despre care se spune că acordă note preferenţial.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă