-3.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSportGest superb făcut de Josip Ilicic, în contextul pandemiei de COVID-19

Gest superb făcut de Josip Ilicic, în contextul pandemiei de COVID-19

„Şi noi suntem alături de voi, îngerii noştri, pentru a câştiga cel mai important meci”, a spus atacantul sloven, care a donat mingea spitalului „Papa Ioan al XXIII-lea” din Bergamo, după cum a anunţat clubul lombard.

Ilicic a înscris toate golurile Atalantei în victoria de marţi de la Valencia (4-3) din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Formaţia lui se impusese în tur cu 4-1.

Gian Piero Gasperini, antrenorul Atalantei, a lansat un apel pentru donaţii către spital, astfel încât acesta să se poată echipa.

Căpitanul lui Napoli, Lorenzo Insigne, a donat 100.000 de euro unui spital din Napoli, iar fundaşul lui Juventus, Leonardo Bonucci, 120.000 de euro unui spital din Torino.

Campionatul Italiei este suspendat cel puţin până pe 3 aprilie. Mai mulţi jucători ai unor cluburi de primă divizie au fost depistaţi pozitiv la noul coronavirus. Medicii cluburilor din Serie A s-au pronunţat sâmbătă împotriva reluării rapide a antrenamentelor.

Italia este ţara cea mai afectată de virus după China, cu 21.175 de cazuri înregistrate şi 1.441 de morţi, potrivit ultimului bilanţ publicat sâmbătă.

 
 
Cele mai citite

România își joacă șansa la OCDE: finanțe stabilizate și investiții la maxime istorice

Ministrul subliniază că ajustările din ultimele luni indică o direcție clară spre consolidare fiscalăRomânia face pași accelerați spre aderarea la Organizația pentru Cooperare și...

Emisarii lui Trump vor să meargă din nou la Moscova, dar Putin ezită: întâlnirea rămâne incertă

Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ginerele acestuia, Jared Kushner, intenționează să se deplaseze în perioada următoare la Moscova pentru...

Nicușor Dan oficializează demisia lui Daniel David, Ilie Bolojan preia interimatul la Educație

Președintele Nicușor Dan a semnat decretele la aproape o lună de la anunțul demisiei ministrului Eduației, Daniel David. Guvernul promite un nou ministru până...
Ultima oră
Pe aceeași temă