12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportGazon hibrid, pe Cluj Arena

Gazon hibrid, pe Cluj Arena

“Vom înlocui în acest an, după Festivalul Untold, din luna august, gazonul stadionului Cluj Arena în întregime, prima oară după 7 ani de funcţionare neîntreruptă, atât cu evenimente sportive cât şi spectacole. Va fi cel mai modern stadion din România, singurul care va avea gazon hibrid, care este o combinaţie între gazon natural şi unul artificial. În Europa sunt doar câteva stadioane cu un astfel de gazon hibrid, cum sunt cele din Barcelona sau Milano”, a declarat, marţi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Potrivit acestuia, va fi schimbat şi sistemul de drenaj şi cel de încălzire şi vor fi extinse aparatele de fotosinteză care ajută la refacerea şi la regenerarea gazonului.

Costurile investiţiei se ridică la circa 500.000 – 1.000.000 de euro.

“Investiţia este una pe termen mediu şi lung, gazonul urmând să fie de o calitate impecabilă, care va putea fi folosit şi în meciuri din competiţiile europene de către echipa de fotbal a României în 2020. Cluj Arena va putea fi o alternativă dacă gazonul stadionului din Bucureşti nu va corespunde”, a menţionat Alin Tişe.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă