Prim-ministrul interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a adresat sâmbătă, pe pagina oficială a Guvernului, un mesaj de felicitare pentru Statele Unite ale Americii, cu ocazia Zilei Naţionale. Premierul interimar a spus că speră ca la viitoarea aniversare, SUA şi România să sărbătorească „noi realizări concrete ale Parteneriatului Strategic”.
Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea mesajul integral al prim-ministrului interimar Gabriel Oprea, de Ziua Independenței SUA.
„În numele Guvernului României, adresez poporului american, cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, cele mai călduroase felicitări, însoțite de reiterarea atașamentului nostru față de valorile fundamentale ale democrației pe care țările noastre le împărtășesc. Istoria celor 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane, precum şi prietenia care ne leagă constituie premisa unei colaborări viitoare de succes, bazată pe principiile comune care ne guvernează și ne desăvârșesc existența ca națiuni”, a scris Gabriel Oprea.
Citeşte şi: FOTO. Ce spune Alina Gorghiu despre SUA, de Ziua Independenţei
De asemenea, premierul interimar a transmis că este încrezător cu privire la beneficiile pe care continuarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA le asigură cetățenilor români și americani deopotrivă.
„Îmi exprim convingerea că tradiția bunelor relații româno-americane se va transpune și în finalizarea și semnarea Acordului dintre Guvernul SUA şi Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii grave – criteriu tehnic important pentru includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver. Remarc și cu acest prilej sprijinul deosebit de important al Statelor Unite pentru consolidarea securității României, în actualul context regional și internațional, marcat de riscuri și amenințări care constituie o provocare permanentă”, a mai scris Oprea.
Prim-ministrul interimar a mai transmis că acţiunile teroriste care au avut loc în ultima perioadă în Europa demonstrează că nicio ţară nu este ferită de riscurile terorismului, iar solidaritatea între state democratice este acum de cea mai mare importanță.
„Reiterez, cu această ocazie, mulțumirile Guvernului României pentru sprijinul acordat de Statele Unite ale Americii forțelor militare române care au participat la misiunea NATO din Afganistan, în cadrul Forței Internaționale de Securitate și Asistență. Este extrem de important să subliniem cooperarea strânsă dintre România și SUA și pe alte paliere, precum securitatea energetică, domeniul științific și academic și, nu în ultimul rând, relațiile comerciale pe care avem convingerea că le vom dezvolta și în continuare”, a mai scris Gabriel Oprea.
Ministrul afacerilor interne şi-a încheiat mesajul cu speranţa că în anul 2016, la cea de a 240-a aniversare a Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, România şi SUA vor putea sărbători noi realizări concrete ale Parteneriatului Strategic, şi cu mesajul: „urez prietenilor și aliaților noștri americani La mulți ani!”.