19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalFRF introduce certificatul verde la toate competițiile interne

FRF introduce certificatul verde la toate competițiile interne

Federația Română de Fotbal a anunțat azi o decizie care vizează toate competițiile interne, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 în România.
Certificatul Verde devine obligatoriu începând de joi pentru toți jucătorii.

Astfel, de joi, 21 octombrie, fotbaliștii nu vor putea juca decât dacă trimit anterior la FRF Certificatul Verde, care să ateste că au 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau au un test negativ RT-PCR/antigen rapid nu mai vechi de 14, respectiv 7 zile.

„Echipele vor trimite la FRF și, pentru Liga 1, la LPF, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RTPCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19. Acesta trebuie să conțină numele, prenumele, funcția, data recoltării testului, tipul de test efectuat și rezultatul.

De asemenea, trebuie trimis și un document cu buletinele de analiză scanate, precum și deciziile DSP în urma eventualelor anchete epidemiologice. Acest model de informare se va menține pe toată durata competiției.

Suplimentar față de cele de mai sus, vor fi prezentate documentele aferente fiecărei persoane din delegația unei echipe (staff + jucători + alți oficiali) la fiecare meci disputat de echipa respectivă.

Astfel, pentru jucători, Certificatul Verde (QR code) trebuie să fie anexat carnetului de joc (la fel ca și viza medicală – condiție pentru dreptul de joc), arbitrul având obligația verificării acestor documente. Pentru evitarea oricărui dubiu, doar în situația jocurilor la care participă jucători minori (exceptați de la testare), obligația prezentării QR Code-urilor se aplică doar pentru membrii delegației (staff+jucători+alți oficiali) majori”, se transmite în comunicatul emis pe frf.ro.

Orice club care nu îndeplinește cerința testării va fi considerat ca neprezentat la meci.

Persoanele pozitive SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestate timp de 180 zile de la vindecare, cu excepţia celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuşi se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 180 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepţia persoanelor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

În continuare, persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sunt exceptate de la obligația testării. De asemenea, minorii sunt și ei exceptați de la testare.

Cum se poate obține Certificatul Verde

Certificatul Verde poate fi emis dacă persoana în cauză a fost vaccinată împotriva Covid-19 sau a fost infectată cu Covid-19 în ultimele 180 de zile şi s-a vindecat.

Pentru persoanele care nu sunt eligibile pentru a obține Certificatul Verde, certificatele de testare sunt valabile 24 de ore pentru testul antigen-rapid şi 72 de ore pentru testul RT-PCR, conform digisport.ro.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă