5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSportFotbalRădoi părăsește Naționala, după modelul Contra

Rădoi părăsește Naționala, după modelul Contra

Naționala de fotbal a României a debutat cu victorie împotriva Armeniei, pe noul Stadion “Steaua” din Ghencea, dar l-ar putea pierde pe Mirel Rădoi, după cum a anunțat chiar selecționerul, la conferința de presă de după partida de luni seară.

Rădoi ar pleca de pe banca României, așa cum a venit: înainte de un baraj pentru calificarea la un turneu final.

Fostul căpitan din Ghencea, de pe vremea când exista un singur club de fotbal cu numele Steaua București, ar urma să părăsească Naționala după modelul fostului dinamovist Cosmin Contra.

La fel ca și Rădoi, Contra i-a lăsat pe Tricolori calificați la un baraj, după ce nu s-a mai înțeles cu Federația condusă de Răzvan Burleanu pentru a continua “la cârma” României.

Acum, și Rădoi se desparte de Federația Română de Fotbal (FRF) tot lăsând moștenire un baraj de calificare la un turneu final, cel mai probabil.

România nu este sigură de barajul ce se va disputa în format semifinală și finală, dar este mare favorită pentru a ocupa poziția a doua în Grupa J a preliminariilor pentru Cupa Mondială din Qatar.

Programul avantajează echipa noastră, Tricolorii având runda următoare o partidă pe teren propriu contra Islandei, o formație rămasă fără miză, dar periculoasă deoarece testează mulți jucători tineri cu potențial.

În același timp însă, adeversarele noastre directe Armenia și Macedonia de Nord se situează la un punct în urma trupei încă pregătite de Mirel Rădoi și se luptă între ele în următoarea etapă.

Ultima rundă aduce o deplasare a României pe terenul codașei din această grupă, Liechtenstein, în timp ce Macedonia de Nord primește vizita Islandei, iar Armenia se va lupta pe teren propriu cu o națională a Germaniei deja calificată la turneul final din 2022.

Cu toate că programul ne dă mari favoriți la poziția a doua în grupă, nu se poate spune același lucru și despre calificarea la Cupa Mondială.

România nu va fi cap de serie la barajul de calificare, iar analizând posibile adversare, optimismul scade.

În acest moment, pe pozițiile secunde în grupele de calificare din zona Europei, cu două etape înainte de încheierea acestora, sunt: Portugalia (Grupa A), Suedia (Grupa B), Elveția (Grupa C), Ucraina (Grupa D), Cehia (Grupa E), Scoția (Grupa F), Norvegia (Grupa G), vicecamprioana mondială, Croația (Grupa H), Albania (Grupa I).

Cu excepția Norvegiei și Albaniei, de care oricum nu ne leagă amintiri bune, celelalte ocupante ale pozițiilor secunde sunt naționale prezente la EURO 2020, competiție desfășurată anul acesta, la care trupa lui Rădoi nu s-a calificat.

Barajul pentru Cupa Mondială va fi mult mai greu decât cel ratat de Rădoi.

Viitorul antrenor

Au apărut deja zvonuri în lumea fotbalului legate de viitorul selecționer, în cazul în care Rădoi nu va furniza o supriză.

Se discută despre continuarea direcției în care a mers FRF, de promovare a selecționerilor care au trecut pe la Tineret, iar acest criteriu îl aduce pe primul loc pe Adrian Mutu, care a părăsit neînvins ultimul turneu final al Campionatului European Under 21.

Zvonurile aduc în discuție și nume consacrate deja ca antrenori, precum Dan Petrescu sau Cosmin Olăroiu, dar e greu de imaginat că aceștia își vor asuma să debuteze la Națională cu un eșec la barajul de calificare.

Joc neconvingător cu Armenia

România lui Rădoi a reușit să depășească satisticile nefavorabile și să obțină victoria într-o partidă decisivă, la debutul pe noua arenă din Ghencea, chiar dacă nu după o prestație convingătoare.

Norocul ne-a surâs de două ori: odată pentru că unica reușită a partidei a venit de la cel mai scund fotbalistic de pe teren, Alexandru Mitriță (PAOK), în urma unei lovituri de cap la o lovitură de colț, și, a doua oară, pentru că supervedeta Armeniei, Henrikh Mkhitaryan, a semnat două ratări imense.

Golul lui Mitriță din minutul 26 i-a dat astfel posibilitatea lui Rădoi să domine discuțiile de după meci cu anunțul despărțirii de Națională.

“În momentul de faţă ar trebuie să vorbim despre partidele rămase şi nu despre situaţia mea. Nu încerc să pun presiune pe conducerea federaţiei să vină cu vreun contract. Şi dacă s-ar prelungi, ar fi cu acordul meu. Dar în momentul de faţă nu vreau să creăm un alt subiect. Oricine, din luna noiembrie încolo, poate fi în faţa dumneavoastră, aşa că orice este posibil. Îmi vine greu să cred că acum vreţi să mai fiu aici, după ce în tur voiaţi să-mi dau demisia. Mi-e greu să cred că după partida cu Islanda, când voiaţi să plec, acum vreţi să mai rămân la echipa naţională vreo doi ani, să mai staţi cu mine pe aici. Reacţionăm doar în funcţie de rezultat? Nu are rost, mă ştiţi. Din luna noiembrie, echipa naţională trebuie să-şi găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă. Şi dacă vom fi pe primul loc, eu nu voi mai fi, am spus foarte clar. Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea, echipa naţională rămâne în continuare, să aduceţi pe cine vreţi dumneavoastră”, a declarat Rădoi, în timpul conferinţei de presă organizate după meciul cu Armenia.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă