Selecționata Under 21 a României s-a impus cu 1-0 pe terenul Armeniei, grație unui gol marcat în minutul 90, și continuă cursa de calificare la Campionatul European din 2025.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a făcut un joc modest, contra unui adversar arţăgos, obstrucţionist, tricolorii lăsându-se angajaţi într-un joc încâlcit, cu puţine ocazii de poartă.
Golul izbăvitor a fost înscris de Cristian Mihai, în minutul 90, cu capul, în urma unei lovituri libere executate de Constantin Grameni.
După acest rezultat, România a urcat pe primul loc în grupă, cu 13 puncte. Tricolorii mici sunt urmați de Elveția (11 puncte), Albania, (10 puncte), Finlanda (7 puncte), Muntenegru (4 puncte) și Armenia (2 puncte).
În această seară se vor disputa jocurile Muntenegru – Finlanda şi Albania – Elveţia.
La turneul final din Slovacia se vor califica cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune trei formaţii de pe locurile secunde, în timp ce restul echipelor clasate pe locul al doilea în grupe vor juca baraje pentru cele trei locuri disponibile.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!