15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalNaționala de futsal avansează în Elite Round WORLD CUP 2024

Naționala de futsal avansează în Elite Round WORLD CUP 2024

Echipa națională de futsal a României a obținut calificarea în Turul de Elită al preliminariilor FIFA Futsal World Cup 2024 cu o etapă înainte de finalul meciurilor din Grupa a 8-a a Main Round-ului.

Elevii antrenați de Endre Kacsó și-au asigurat primul loc în grupă grație egalului alb obținut contra Finlandei, miercuri seară, în Sala Rapid din București.

„Ne-am îndeplinit primul obiectiv! Acum urmează greul”, au fost primele cuvinte ale selecționerului Endre Kacsó. Acesta s-a declarat mulțumit de evoluția tricolorilor în actualele preliminarii: „Să nu uităm că Finlanda era văzută de toată lumea drept favorită în această grupă, dar, în cele din urmă, noi am reușit să încheiem pe primul loc. Și asta cu o etapă înainte de final. Acest amănunt mă mulțumește cel mai mult și mă face să cred în continuare în această generație, în acest grup absolut extraordinar.”

Tricolorii au plecat astăzi spre Danemarca, unde duminică, 5 martie, vor da piept cu naționala țării gazdă într-o confruntare devenită astfel doar una de palmares.

Partida Danemarca – România se va disputa la „Broager Sparekasse Skansen” din Sønderborg, de la ora 14:00, și va fi transmisă în direct pe FRF.tv.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă