21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFotbalIordănescu, mulțumit de remiza cu Kosovo: „Un punct muncit şi obţinut cu...

Iordănescu, mulțumit de remiza cu Kosovo: „Un punct muncit şi obţinut cu mult sacrificiu şi caracter”

După remiza albă dintre Kosovo și România, din etapa a treia a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2024, selecționerul Edi Iordănescu a declarat că prima reprezentativă a obţinut un punct cu sacrificiu şi caracter.

„Este un punct câştigat, un punct muncit şi obţinut cu mult sacrificiu şi mult caracter. Toţi băieţii s-au angrenat 100% şi au reuşit în linii mari să se adapteze la un joc de luptă şi de angajament. E un rezultat important împotriva unei contracandidate care are de recuperat o anumită distanţă faţă de noi”, a afirmat tehnicianul la postul Antena 1.

„Sincer spun că am gândit jocul pentru 3 puncte, dar am fost conştienţi că urma să fie foarte dificil. Am pregătit jocul într-un fel, însă ce s-a întâmplat de când am venit aici, începând cu furtuna de ieri şi ţinând cont de condiţiile de joc, a trebuit să ne repoziţionăm. Şi chiar pot să spun că am schimbat vreo 3 jucători ca să ne adaptăm mai bine la condiţiile de joc. Iar echipa a răspuns bine. Pentru că dacă am reuşit să atragem acest punct, înseamnă că echipa a avut eficienţă şi îmi doresc să cred că am făcut încă un pas spre îndeplinirea obiectivului”, a adăugat Iordănescu.

Acesta a subliniat că jucătorii săi au dat tot ce au avut mai bun în acest meci: „Adversarii au avut nişte situaţii bune, îl felicităm pe Horaţiu Moldovan pentru că a apărat şi a arătat stăpânire de sine, dar şi noi am avut oportunităţile noastre. Hai să fim alături de echipa naţională, pentru că dacă vrem să găsim defecte e cel mai uşor. Suntem într-un proces de reconstrucţie, venim după 8 ani de secetă, dar echipa a muncit, a suferit, a dat tot ce a avut mai bun”.

România este neînvinsă după trei meciuri, având două victorii şi un egal, în timp ce Kosovo are trei puncte, obținute în urma a trei rezultate de egalitate.

Tricolorii întâlnesc mâine Elveția, liderul grupei, pe stadionul din Lucerna.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...
Ultima oră
Pe aceeași temă