19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportFotbalFarul, la 90 de minute de grupele Conference League. „Marinarii” au învins-o...

Farul, la 90 de minute de grupele Conference League. „Marinarii” au învins-o pe HJK Helsinki cu 2-1

Farul Constanţa a învins-o pe HJK Helsinki cu scorul de 2-1, la Ovidiu, în prima manşă a play-off-ului Europa Conference League.

Campioana României a obţinut o victorie preţioasă, după ce HJK a reuşit să deschidă scorul prin Joona Toivio (50). Rivaldinho (58) şi Mihai Popescu (82) au marcat golurile victoriei echipei antrenate de Gheorghe Hagi.

Farul a avut prima mare ocazie a partidei, dar portarul a respins de lângă bară mingea trimisă din lovitură liberă de Budescu, de la 22 de metri (10). Nedelcu a fost şi al periculos (11), la cornerul care a urmat, dar mingea expediată cu capul a fost prinsă de portar.

Constănţenii nu au reuşit să aibă claritate în joc şi au ajuns greu la poarta adversă, fiind demnă de notat oportunitatea lui Rivaldinho (35), care a şutat din unghi, dar mingea a fost prinsă de portar.

Nordicii au fost aproape de deschiderea scorului (39), la o gafă a lui Aioani, dar Bojan Radulovic nu a reuşit să profite din 3 metri.

Prima repriză s-a încheiat cu un şut al lui Băluţă de la 18 metri, prins de portar (45+1).

Campioana Finlandei a deschis scorul în minutul 50, la un corner executat de Tuomas Ollila, când Joona Toivio a reluat în plasă de lângă Sîrbu.

Farul a asediat poarta adversă, trecând pe lângă egalare în minutul 54, când Budescu a şutat din întoarcere, însă mingea a şters bara.

În minutul 58, angajat foarte bine de Budescu, Rivaldinho a trimis pe lângă portar şi a egalat.

Gazdele au continuat să fie mai periculoase, dar Budescu a reluat din voleu pe lângă poartă (67). Louis Munteanu, la redebutul său pentru Farul, a şutat pe lângă poartă (75), ca şi Rivaldinho (79).

Inspirat introdus de Hagi, Mihai Popescu a reluat în plasă la doar câteva zeci de secunde de la intrarea pe gazon, la lovitură liberă executată de Budescu (82).

Manşa secundă va avea loc la Helsinki, pe 31 august, câştigătoarea urmând să se califice în grupele competiţiei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă