Secretele „bibliotecii de piatră“ a României

Institutul Geologic al României (IGR) administrează una dintre cele mai importante colecţii din ţară: Litoteca ­naţională, un depozit de prospecţiuni geologice cu zeci de mii de tone de foraje structurale. Dar, colecția este implicată într-un litigiu cu firmele lui Ovidiu Tender.

Litoteca naţională este practic o „bibliotecă” a zăcămintelor din subsolul României, un material de lucru vital pentru oricine are dreptul să facă exploatări miniere pe teritoriul ţării.

Litoteca, constituită începând cu anul 1938 când s-a efectuat primul foraj structural care a intrat în această instituţie de patrimoniu, conţine circa 600 de tone de carote – respectiv 6.000 de kilometri de coloane de foraj.

Carota este, practic, un cilindru scos din pământ, care arată ce conţin straturile geologice din zona forată. Cel mai adânc foraj realizat în România se apropie de 2.000 de metri. Fiecare carotă este însoţită de o fişă în care geologii au descris structura sa. Orice mină deschisă în ţara noastră a fost însoţită obligatoriu de un studiu tehnico-economic, sau Studiu de Fezabilitate, care are la bază datele acestor carote.

Valoarea ştiinţifică a Litotecii este inestimabilă. Economic, s-au cheltuit 36 de miliarde de euro pentru obţinerea acestor date. Forajele pot fi şi sunt valorificate prin studiile pe care le solicită companiile private de minerit. Vrei să dezvolţi o afacere în minerit? Nu trebuie decât să consulţi datele bibliotecii de piatră a României: în locul cutare este cupru, în locul cutare este aur, dincolo argint, titan etc. Cum ajungi însă în Litotecă?

Nicole Tender: „Nu ştiam ce conţin clădirile acelea“

În urmă cu aproape 16 ani, fostul Fond al Proprietății de Stat (FPS) a privatizat societatea Prospecţiuni SA, aflată în aceeaşi curte cu Institutul Geologic al României, care a intrat în posesia SC Tender SA. Tranzacţia a costat peste 24 de milioane euro, la un curs de 2,05 lei/euro.

În patrimoniul acestei vânzări a intrat practic şi sediul Litotecii de lângă Şoseaua Chitilei, un imobil cu o suprafaţă de peste 1.700 de mp. Potrivit soției lui Ovidiu Tender, ca reprezentant al SC Prospecţiuni SA, în anul 2000, când s-a făcut tranzacţia, cumpărătorul nu ştia de existenţa Litotecii. „Nu ştiam ce conţin clădirile acelea. Nu ştiam unde sunt  garajele, atelierele şi tot ce aveam în patrimoniu. Cu atât mai mult nu aveam de unde să ştim de Litotecă. Litoteca nu a fost niciodată în proprietatea mea. Să şi-o ia şi să scăpăm de ea. Este proprietatea statului. Ţin clădirea de 9 ani, de când am câştigat în instanţă procesul de evacuare. Evacuarea e dificilă, înţeleg asta, pentru că sunt zeci de tone de material forat acolo”, a declarat Nicole Tender pentru „România liberă“.

De altfel, în 2006, Prospecţiuni SA a câştigat definitiv procesul cu IGR, prin care cerea evacuarea imediată a depozitului. Numai că Institutul Geologic al României nu are surse şi mijloace de a face acest lucru. „În consecinţă, de aproape 10 ani, Prospecţiuni SA este nevoită  să suporte cheltuielile de pază ale Litotecii. Să le mute şi să facă ceva cu ea. De 9 ani nu se plăteşte nici punctul de pază, care este 25 de cenţi pe lună”, a mai declarat Nicole Tender, precizând că tot ea achită utilităţile şi paza obiectivului.

În timp ce Prospecţiuni SA a început demersurile cu IGR prin care caută soluţionarea litigiului, societatea a dat din nou în judecată Institutul pentru evacuarea depozitului, urmând ca în curând să înceapă procesul.

„Sunt un simplu pion“

Plecăm din căldura biroului doamnei Tender şi traversăm curtea pentru a intra în clădirea Institutului Geologic, un imobil de peste 10 nivele cu geamurile sparte la etajele superioare. Portarul, gros îmbrăcat, sună la secretariatul directorului IGR, dar Gabriel Bindea este cam speriat de jurnalişti.

Curioşi să vedem Litoteca şi să scriem despre importanţa acestui patrimoniu naţional, deocamdată un mega-secret pentru public, acesta ne-a respins categoric. De la telefonul portarului, Gabriel Bindea ­ne-a refuzat, spunând că nu poate să ne lase să vedem depozitul. „Eu sunt un simplu pion aici şi nu pot să fac nimic. Cu atât mai mult nu aş putea niciodată ­să-mi permit să rog un geolog să vă arate Litoteca. Este imposibil. Nu este un bun public (sic!), n-are ce să vadă aici, nu este un muzeu! Este doar pentru munca de cercetare şi atât. Dacă vreţi, cereţi autorităţilor superioare să vă acorde liberul acces la Litotecă, dar eu nu pot să fac asta, sunt un simplu pion”, a declarat Gabriel Bindea.

În organigrama Institutului Geologic există Departamentul Instalaţii de Interes Naţional unde figurează şi Litoteca naţională. Aici figurează numele a trei cercetători, oameni care ar fi putut să ne povestească despre acest patrimoniu inedit.

Drept urmare, la solicitarea „România liberă“ trimisă Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, indicată ca for superior de directorul IGR, am primit un răspuns concis. Directorul Direcţiei Generale Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Minerale din ANMR, Aurel Gheorghe, a precizat că Litoteca Naţională se află “sub autoritatea Institutului  Geologic al României” şi drept urmare ne indică: “să vă adresaţi instituţiei menţionate”. Adică să mergem înapoi de unde am plecat şi unde ni s-a spus că nu putem avea acces la această bibliotecă de piatră.

Secretul de la Roşia Poieni

În anul 2013, România a început să exporte minereu de cupru (în loc de cupru) de la Roşia Poieni. Acolo se află 60% din zăcămintele de cupru ale țării. Conform Enciclopediei Economiei Resurselor Minerale din România, cantitatea totală de cupru curat din subsolul ţării noastre este de aproximativ 9 milioane de tone – din care aproximativ 5 milioane de tone sunt la Roşia Poieni. Cuprul se tranzacţionează la valoarea de aproximativ 4.450 de euro pe tonă. Dacă socotim, aflăm că cetăţenii României au la Roşia Poieni un zăcământ care valorează 22,3 miliarde euro. Ce se întâmplă concret la Roşia Poieni? Oficial se vând 331.890 de tone de concentrate de cupru, despre care actele nu spun ce conţin de fapt. Este secret! Suma pe care România ar urma să o câştige din această afacere ar fi de aproximativ 300 de milioane de euro.

De ce este secret? Pentru că în realitate zăcământul de la Roşia Poieni conţine, pe lângă cupru, şi o cantitate de 85 de tone de aur curat! Demn de reţinut este faptul că minereurile de cupru din România sunt de tip hidrotermal, care conţin şi aur (Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale din România, Editura Agir, 2014). 

Zăcăminte

România are peste 4.000 de tone de aur

„Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, cel puţin de două ori cât s-a exploatat până acum. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic“, a declarat profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.

Ca să revenim: dublul lui 2.070 este 4.140 de tone de aur în zăcământ! Tradus în bani, înseamnă 140,7 miliarde euro la cotaţia BNR de săptămâna aceasta.

Momentan din România nu se mai extrage aur, în urma scandalurilor apărute după privatizările în acest domeniu. Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage. Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina. „Trebuie să facem extracţie, dar în beneficiul nostru, cu respectarea normelor de mediu. Legislaţia trebuie modificată“, a fost concluzia profesorul Gheorghe Popescu.

ANRM

„De unde aveţi aceste informaţii?“

Aur ul de la Roşia Poieni este vândut la preţ de concentrat de cupru de 880 de euro pe tonă (deşi cotaţia BNR în acest moment este de 34 de milioane de euro pe tona de aur)! Menţionăm că acest concentrat de cupru este, tehnic, produsul prelucrării primare a minereului scos din mină. Concentratul vândut este transportat în afara României, unde intră în unităţile de metalurgie a metalelor neferoase, pentru a separa cuprul pur, aurul pur şi alte minereuri neferoase care se găsesc în minereu.  Ţara noastră a avut şi ea aseme­nea unităţi de metelurgie neferoasă, arondate minelor de cupru, argint, aur etc., dar au fost scoase din funcţiune în anii ’90, pe motiv că zăcămintele româneşti de toate tipurile s-au epuizat. După ce a fost închisă metalurgia neferoasă şi toate minele, a început privatizarea zăcămintelor despre care se spusese că s-au epuizat. Aceasta este, pe scurt, istoria din ultimii 25 de ani a industriei extractive din ţara noastră. Revenim la Bilbioteca de piatră a României: cine intră în ea ar putea avea acces la carotele şi fişele pe baza cărora s-a deschis exploatarea de la Roşia Poieni, de exemplu, şi poate afla ce alte metale neferoase rare conţine acel zăcământ. Ar putea începe să-şi pună întrebarea de ce vindem minereu de cupru şi nu cupru, şi de ce vindem aur la preţ de minereu de cupru… cum am făcut şi noi. Astfel, la întrebarea trimisă în scris către Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale ­(ANRM), de ce se vând 85 de tone de aur la preţ de mineru de cupru la Roşia Poieni, răspunsul ­telefonic de la ANRM a fost: „De unde aveţi aceste informaţii?“

Prof. dr. Gheorghe Popescu: „Trebuie să facem extracţie, dar în beneficiul nostru“

Sursa:  „Aurul, Considerații geologico-economice“