14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportFormula 1Profesorul care a recomandat cărțile din închisoare ale lui Miron Mitrea: ”Doar...

Profesorul care a recomandat cărțile din închisoare ale lui Miron Mitrea: ”Doar un răuvoitor ar putea nega statutul autorității personajului”

Prof. Univ. Dr. Marian Cojoc de la Universitatea Ovidius din Constanța este cel care a recomandat cele două cărți pe care le-a publicat din închisoare fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, potrivit listelor oferite de Ministerul Justiției. Politicianul PSD a scos la editura Muntenia lucrările “Amintiri… Subiective. Momente de istorie imediată” și “Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”

Marian Cojoc a explicat pentru România liberă că a acceptat să îl gireze pe Miron Mitrea după ce a fost sunat de avocatul acestuia, cu care, de altfel, a fost la penitenciarul Poarta Albă unde este încarcerat fostul senator. ”Din acel moment, evident, după aprobarea temelor, în baza argumentației sale și a recomandării, a urmat elaborarea în penitenciar, de către autor, a lucrărilor în cauză cu titlurile din lista ministerului”, a precizat profesorul universitar. Acesta a susținut că a citit manuscrisele și că deține volumele în cauză.

Citește și Generalul Dan Voinea, coordonatorul cărţilor lui Cătălin Voicu: “Nu i le-am scris eu, am făcut doar o caracterizare. Nu ştiu cine l-a ajutat”

Profesorul a mai afirmat că recomandările sale au avut în vedere ”corespondența evidentă a temei propuse și tratate de solicitant cu experiențele trăite și, desigur, expertiza dovedită, într-un moment istoric anume. Cel puțin în cazul lucrărilor «Amintiri…subiective. Momente de istorie imediată» și «Noi nu facem politică! Sindicate. 1990-1994», avându-l autor pe Miron Mitrea, doar un răuvoitor ar putea nega statutul autorității personajului în cauză pe întreg segmentul istoric așezat între decembrie 1989 și anul 1994, nemaivorbind după”.

Marian Cojoc a subliniat că nu a scris nici prefața, nici postfața cărților, și că are autoritate în domeniu pentru a recomanda lucrările, deoarece între anii 2004-2011 a fost cercetător științific principal la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 și membru al Consiliului Științific al acestuia.

Profesorul universitar a răspuns că  în urma acestor recomandări nu a avut niciun beneficiu financiar.

Citește și Fostul secretar de stat Dan Dungaciu, coordonatorul a trei cărţi scrise de un deţinut de lux: “Nu ştiu, o să verific, mulţumesc”

Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, în februarie 2015, pentru luare de mită, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă