15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Lewis Hamilton: „Mă văd la Mercedes până la sfârşitul carierei”

Lewis Hamilton: „Mă văd la Mercedes până la sfârşitul carierei”

Pilotul britanic Lewis Hamilton, septuplu campion mondial, a declarat că va părăsi Mercedes doar dacă simte că nu mai are ce oferi echipei germane, dar ar prefera să-şi încheie cariera aici.

Contractul lui Hamilton expiră la finele anului 2023 şi deja au apărut speculaţii că britanicul ar putea pleca la Ferrari.

„Mă simt în continuare ca acasă în această familie. Mă văd la Mercedes până la sfârşitul carierei, ca să fiu sincer. Am aliaţi minunaţi la echipă, relaţii grozave aici. Atât timp cât voi continua să duc echipa înainte, să îmi aduc contribuţia cu adevărat…dar dacă se ajunge la un punct în care simt că nu mai pot face asta, atunci e timpul să vină un pilot mai tânăr”, a declarat pilotul de 38 de ani.

După şase titluri mondiale cu Mercedes, Hamilton nu a reuşit să câştige nicio cursă în 2022, care a devenit primul său sezon fără victorie.

În primele două curse din acest an, nici Hamilton şi nici coechipierul său George Russell nu au reuşit să urce pe podium în Bahrain şi Arabia Saudită, în timp Fernando Alonso (Aston Martin) a smuls două locuri trei în spatele piloţilor de la Red Bull.

Hamilton a descris actualul monopost ca fiind mai bun decât cel de anul trecut, dar ar putea trece mai mult timp până a ajunge la nivelul lui Red Bulls: „Sunt conştient că poate dura mult timp să prind maşina dinaintea noastră. Când te uiţi la Red Bull, ei doar continuă să evolueze”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă