19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFormula 1Fernando Alonso rămâne la Aston Martin până în 2026

Fernando Alonso rămâne la Aston Martin până în 2026

Dublu campion mondial de Formula 1 Fernando Alonso şi-a prelungit contractul cu Aston Martin până la sfârşitul sezonului 2026.

„Acest acord multianual cu Fernando (al cărui contract urma să expire la finele acestui an – n.red.) ne conduce până la sfârşitul lui 2026”, an care va marca începutul unui nou regulament tehnic şi sosirea Honda ca furnizor de motoare pentru Aston Martin, a declarat Mike Krack, conducătorul echipei.

„Nu a fost o decizie foarte complicată de luat”, a subliniat Alonso, care s-a alăturat team-ului englez la începutul anului 2023. „Am vrut să continui să pilotez pentru Aston Martin, iar ei au vrut să mă păstreze, aşa că atunci când ambele părţi vor aceste lucruri, la un moment dat ajungem la o înţelegere”, a adăugat ibericul în cursul unei conferinţe de presă.

Acest anunţ vine într-un moment în care veteranul spaniol, în vârstă de 42 de ani, era în centrul zvonurilor privind plecarea sa de la Aston Martin, pentru a se alătura altor echipe, precum campioana mondială en titre, Red Bull, sau octupla campioană mondial Mercedes, pentru a-l înlocui pe Lewis Hamilton, care va pleca la Ferrari anul viitor.

Majoritatea piloţilor înscrişi în acest sezon în Campionatul Mondial de Formula 1 au contracte care expiră la finele lui 2024.

„Fernando are sete de succes, pilotează mai bine ca niciodată, este mai în formă ca niciodată şi este pe deplin dedicat să facă din Aston Martin Aramco o forţă competitivă”, a mai subliniat Mike Krack.

În 2023, la primul său sezon sub culorile echipei Aston Martin, Fernando Alonso a ocupat locul al patrulea în clasamentul piloţilor – cea mai bună clasare a sa din 2013 (când a fost vicecampion mondial):

După patru Mari Premii disputate în 2024, spaniolul ocupă locul 8, înaintea coechipierului său canadian Lance Stroll (fiul proprietarului Aston Martin, Lawrence Stroll).

Aston Martin se află pe poziţia a cincea (din 10 echipe) în clasamentul constructorilor din Marele Circ.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă