14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Ce nu s-a spus despre concertul Untold de la Constanța: Evenimentul...

EXCLUSIV. Ce nu s-a spus despre concertul Untold de la Constanța: Evenimentul “Neversea” are loc pe o plajă pentru care nimeni nu a obținut aviz de la Apele Române | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

Organizatorii au anunţat deja că evenimentul se va desfășura pe o plajă pentru care, în realitate, nu au obţinut aviz de la Apele Române. Şansele să îl capete sunt minime. De asemenea, scenele vor fi prea aproape de blocurile de locuinţe.

Conceptul Untold a fost prezentat ca o poveste de succes în Cluj. Organizatorii din Ardeal, Bogdan Buta și Adrian Chereji, împreună cu primarul PSD al Constanței, Decebal Făgădău, au anunțat că vor să copieze evenimentul și la malul Mării Negre. I-au adaptat numele,  „Neversea”, au înfiinţat o societate comercială nouă, dar, prezic ei, va avea același succes ca Untold-ul din Cluj.

Doar că, în realitate, lucrurile nu arată aşa de bine. Prima mare problemă pe care o are festivalul este că nu deţine, nici până în momentul redactării acestui articol, un aviz de la proprietarul spațiului unde ar trebui să se desfășoare. Este vorba despre o plajă de circa 200.000 mp – plaja I, sector 2 – aflată în cartierul Faleză Nord din Constanța, construită cu fonduri europene. Asta deşi, într-o conferinţă de presă, primarul Decebal Făgădău a susţinut contrariul. „Plaja este a statului român, prin Apele Române. Noi avem solicitare depusă în termen. Există acord pentru organizarea acestui eveniment. Nu sunt niciun fel de probleme cu porțiunea construită din fonduri europene”, a afirmat edilul.

„Plaja nu este închiriată. Chiar dacă ar fi fost închiriată, sunt convins că, pentru un asemenea eveniment, proprietarul, prin administratorul său, ar găsi soluții, așa cum și la Cluj Sala Polivalentă este a cuiva, stadionul este al altcuiva, infrastructura aparține fie municipalității, fie județului”, a insistat primarul. Unul dintre organizatori, Bogdan Buta, a precizat că are un acord cu proprietarul plajei, fără să explice la ce se referă.

A minţit primarul?

„România liberă“ a solicitat Administrației Națională ”Apele Române” detalii despre contractul menţionat de Bogdan Buta. Răspunsul directorul Administrației Bazinale a Apelor Dobrogea-Litoral, Geor-ge Papari, către care a fost direcţionată cererea noastră, pare incredibil. „Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral nu a emis aviz pentru desfășurarea evenimentului «Neversea» pe plaja I, sector 2, nefiind depusă până în prezent nicio solicitare în acest sens. Emiterea unui act de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor se va face numai după obținerea tuturor punctelor de vedere din partea autorităților competente, precum și după acceptul operatorilor de plajă care au încheiate contracte de închiriere a plajei din zona de desfășurare a evenimentului”, ne-a precizat George Papari. Din declarația sa reiese că primarul Constanței nu a spus adevărul când a afirmat că „avem solicitare” și „există acord”. Interesant, George Papari este coleg de partid cu Decebal Făgădău.

Am întrebat-o pe Ioana Chifor, PR Manager al festivalului, dacă au totuși aviz sau nu. Aceasta ne-a comunicat că ne răspunde la solicitare în 20 de minute, dar până la momentul redactării articolului nu am primit răspuns.

Mai mult, plaja respectivă este construită cu fonduri europene, iar timp de cinci ani nu se pot derula activități economice acolo. Or, «Neversea» -este organizat de Neversea SRL, o firmă nou-înființată. Pentru ca un astfel de proiect să fie viabil, spun organizatorii, trebuie să aibă în spate o firmă. De ce o firmă nouă? „Un SRL nou pentru că sunt proiecte diferite și vrem să fie tratate inclusiv economic diferit”, au explicat aceștia.

Primarul Decebal Făgădău a declarat pentru „România liberă“ că a discutat direct cu ministrul Mediului, care l-a asigurat că va fi acordat avizul.

Buta despre zgomot: Nisipul absoarbe basul

Pe lângă problemele de aviz, locul ales pentru „Neversea“ mai are o hibă: este foarte aproape de blocurile unde locuiesc mii de persoane. Cum s-a anunțat că se vor amplasa șapte scene și că se va cânta nonstop, locuitorii din zonă experimentează o gamă întreagă de emoții, de la îngrijorare la panică, mai ales pentru cei care au copii mici. Legea 61/1991 spune însă clar că se sancționează „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 și 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora; organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.

Mai clar de atât nu se poate. Am întrebat-o oficial pe Ioana Chifor, PR Manager al festivalului, dacă au depus și obținut aviz de la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța (în momentul de față nu există un asemenea aviz). Bogdan Buta nu crede însă că zgomotul va fi o problemă, pentru că nisipul ar absoarbe basul. „Din fericire, avem o soluție. Fiind faleza destul de înaltă, scenele vor fi orientate către mare. De asemenea, nisipul are niște proprietăți de absorbție destul de bune pentru bași, astfel încât un eventual disconfort va fi minimal”. „Diminuat”, l-a completat primarul Decebal Făgădău. „Orice obiect transmite frecvențele joase. Mai bine ca aerul. În aer sunetul se propagă cel mai greu. În lichid mai repede și în substanțe solide cel mai repede. Acum nisipul este ud. O suprafață foarte mică, de circa 10 cm, ar putea fi considerată fonoabsorbantă, dar nu este, pentru că nu are și aer în compoziție. Populația în sine, masa de oameni ar ridica singură niveul de zgomot la 35-40 decibeli”, a replicat un expert de sunet.

Nimeni nu i-a întrebat nimic pe locuitori

Locuitorii din zona Faleză Nord nu au fost consultați când s-a luat decizia organizării festivalului. ”Eu îmi doresc nespus de mult ca acest festival să se desfășoare 3 zile și 3 nopți în fața apartamentului meu. Cum opinia locuitorilor din Faleză Nord nu a contat atunci când a fost aleasă locația, mă întreb cine va aviza acest eveniment în condiții de siguranță, având în vedere că pe această plajă nu există infrastructură, nu există căi de acces (doar două potecuțe improvizate), nu există parcări și așa mai departe?! Probabil că noi toți, locuitorii acestui cartier, ne vom muta de la noi de acasă pentru ca domnul primar să catapulteze în mijlocul orașului 150.000 de turiști”, a spus Anamaria, o locuitoare din Faleză Nord. 

Conflict pe drepturile de autor

UCMR-ADA gestionează colectiv obligatoriu drepturile patrimoniale de autor prin comunicare publică a operelor muzicale, potrivit Legii 8/1996. Și reprezentanții acesteia au confirmat pentru „România liberă“ procesul. Practic, este vorba despre bani datorați de Untold. ”Potrivit metodologiilor publicate, utilizatorii de opere muzicale au obligația ca înainte cu 5 zile a oricărei utilizări de opere muzicale prin comunicare publică să solicite prin cerere scrisă și să încheie cu UCMR-ADA autorizația licentă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să platească remunerațiile aferente și să prezinte rapoarte playlist. Cuantumul sumei în litigiu se va stabili prin expertiză contabilă și prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, UCMR-ADA și UNTOLD având opinii divergente în ceea ce privește suma datorată. UCMR-ADA este un organism de gestiune colectivă pe domeniul muzical, acreditat de ORDA pentru a gestiona drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale pe teritoriul României și de a colecta remunerații potrivit metodologiilor în vigoare stabilite conform Legii nr. 8/1996 și potrivit repertoriilor de opere muzicale aflate în termenul legal de protecție”, a menţionat Oana Tinu, PR la UCMR-ADA. 

Dați în judecată de Crucea Roșie

Untold SRL, firma care a organizat ultimul eveniment din Cluj cu această marcă, a fost dată în judecată de Crucea Roșie și Asociația pentru Drepturi de Autor. La rândul său, Untold SRL a dat în judecată ANAF, dar plângerea a fost respinsă de instanţă.

 Federația Share, care a organizat primul Untold, este dată, de asemenea, în judecată de mai multe entități, printre care și Universitatea Babeș-Bolyai. L-am întrebat pe Bogdan Buta, într-o conferință de presă care a avut loc la Constanţa, de ce a fost dată în judecată Untold SRL de Crucea Roșie. „Untold SRL nu are nicio datorie față de nimeni, ca să clarificăm lucrurile. Prima ediție de Untold a fost organizată de o ONG care s-a ocupat de tot programul Capitalei Europene a Tineretului, la Cluj. Sunt două entități total diferite. De prima ediție m-am ocupat în calitate de director al festivalului, nu aveam o funcție în cadrul federației. Cum ziceam, Untold SRL nu are nicio datorie și deja majoritatea datoriilor legate strict de festivalul Untold ale Federației Share au fost preluate și achitate de Untold. Le-am preluat, chiar dacă nu sunt ale noastre, pentru a nu afecta ca imagine proiectele pe care noi le dezvoltăm”, a răspuns acesta.

Întrebat de ce Untold SRL a fost dată în judecată de Asociația pentru Drepturi de Autor, Bogdan Buta a răspuns: „Vă rog să întrebați entitatea care răspunde, ei au desfășurat și alte activități și alte proiecte. Untold a fost înființată în 2015 însă. Untold SRL nu este dată în judecată de nimeni”. Am discutat cu Bogdan Buta și după conferință, i-am spus că informațiile pe care le are sunt greșite și i-am solicitat un punct de vedere după ce se documentează. Deși au trecut câteva săptămâni, nu am primit nicio explicație.

Nu au virat sumele percepute ca timbru al Crucii Roșii

Nadia Lazăr, expertul de comunicare al Crucii Roșii, a confirmat pentru „România liberă“ existența procesului și ne-a oferit explicații. „Legea Societăţii Naţionale Crucea Roşie Română conține o serie de prevederi care îi stabilesc un cadru juridic de susținere din partea societății românești și din partea statului, precum și posibilități mai largi pentru obținerea resurselor financiare. Având în vedere toate acestea, SC Untold SRL a fost înștiințată că, în conformitate cu Legea nr. 36/2007 și «Normele metodologice privind perceperea, încasarea, virarea, evidența și controlul sumelor rezultate din aplicarea timbrului Crucii Roșii», publicate în Monitorul Oficial Partea I, nr. 693, la data de 12 octombrie 2007, are obligația să vireze în contul SNCRR sumele percepute ca timbru al Crucii Roșii. Conform art. 20, alin.1 și respectiv alin. 4, „toate instituţiile de cultură, de divertisment, federaţiile şi organizaţiile sportive-asociații, cluburile sportive şi fundaţiile care organizează manifestări sportive sunt obligate să perceapă un timbru al Crucii Roşii pentru fiecare bilet vândut pentru evenimente culturale, de divertisment şi sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe, întreceri sportive la nivel local, naţional şi internaţional etc., reprezentând un procent de 1%, care se va adăuga la preţul de vânzare… iar pentru toate evenimentele prevăzute la alin. (1) fondurile vor fi colectate şi virate trimestrial în contul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie.” Societatea Națională de Cruce Roșie din România a încercat să explice societății Untold importanța pe care o are acest timbru pentru Crucea Roșie, având în vedere faptul că activitatea cu scop umanitar a SNCRR se bazează în mare măsură pe aceste fonduri. Menționăm că, în conformitate cu Legea 36/2007, SNCRR nu avea obligația legală să înștiințăm SC UNTOLD SRL despre obligațiile ce-i revin. Dat fiind faptul că în urma acestor demersuri nu am primit niciun răspuns, am depus o acțiune în instanță pentru recuperarea sumelor datorate”, a declarat Nadia Lazăr.

În ceea ce privește cuantumul sumei în litigiu, aceasta a precizat că valoarea timbrului Crucii Roşii se calculează prin aplicarea unui procent de 1% din preţul de vânzare, care se adaugă la preţul de vânzare al biletului, conform art. 3 din Norma metodologică. „Menționăm că am fost nevoiți să estimăm suma pe care o avem de recuperat, având în vedere lipsa informațiilor cu privire la încasările realizate de SC Untold SRL, începând cu 2015 până în prezent. Suma va fi comunicată instanței de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice cărora, conform art. 4 din Legea 36/2007, le revine sarcina privind verificarea şi controlul perceperii şi virării timbrului Crucii Roşii”, a mai arătat Nadia Lazăr. 

Peste 100  de artiști

Festivalul va avea loc în perioada 7-9 iulie 2017, deci în plin sezon estival. Vor cânta peste 100 de artiști internaționali,  atât dintre cei care au venit la Untold, cât și nume noi.  Biletele costă între 200 și 600 de lei, plus taxe. ”Noi încercăm cât mai mulți bani să fie cheltuiți și atrași în comunitatea locală. Veți vedea că beneficiile se vor extinde până la cel mai mic nivel, taximetriști, baruri, restaurante, până la hotelieri, furnizori de servicii și, de ce nu, impozite locale“, a spus Buta.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă